De-a lungul călătoriilor şi cercetărilor sale, Chris a descoperit 1.500 de indivizi asemenea lui care și-au construit afaceri cu venituri de peste 50.000$ anual pornind de la o investiţie modestă (în multe cazuri 100$ sau mai puţin); din acest grup, a ales să se concentreze asupra celor mai surprinzătoare 50 de studii de caz. În aproape toate aceste exemple, oameni fără abilități speciale au descoperit că puteau valorifica anumite aspecte ale pasiunilor lor şi au reușit să-şi organizeze vieţile astfel încât să se bucure de mai multă libertate şi împlinire personală.
Cartea pe care o ții în mână reunește cele mai valoroase lecţii primite de la cei care au învăţat cum să găsească drumul spre succes prin ceea ce fac. Totul stă în a descoperi unde se intersectează „pregătirea” ta – chiar dacă nu o consideri aşa – cu lucrurile pentru care oamenii sunt dispuși să plătească o sumă de bani. Nu ai nevoie de un MBA, nici de un plan de afaceri și nici de angajaţi. Ai nevoie doar de un produs sau de un serviciu obținut din ceea ce faci deja cu plăcere, de oameni dispuși să plătească şi de un mod de a fi plătit.
Leave a Reply