Publicat în anul 1994, anul morţii lui Charles Bukowski, „De duzină” este un roman „dedicat scrisului prost”. Ca atare, poate fi citit atât ca o parodie a povestirilor poliţiste, cât şi ca parodie la adresa scrisului ca ocupaţie. Cartea urmăreşte nemaiauzitele aventuri ale lui Nick Belane, superdetectiv la Hollywood. Cazurile de care se ocupa au, toate, calitatea de a fi cel puţin bizare: Doamna Moartea îl însărcinează să afle dacă scriitorul francez Celine (mort din 1961) nu e cumva în viaţă, proprietarul unei companii de pompe funebre îl plăteşte ca să-l scape de avansurile unei extraterestre superbe, Jeannie Nitro, altcineva îi cere să afle dacă Vrabia Roşie există cu adevărat, un soţ încornorat îşi urmăreşte mai tânăra soţie etc. Toate aceste aventuri sunt stropite din belşug cu votcă şi povestite cu un umor irezistibil. Rezolvarea lor nu e în sine importantă, atâta timp cât Nick Belane, îmbătrânit şi deja alcoolic, excelează în arta de a nu face nimic.
De acelaşi autor
Leave a Reply