Cathy Kelly – Pentru totdeauna

Pentru totdeauna (2005) are ca subiect viaţa obişnuită dintr‑un orăşel al Irlandei, nelipsită de probleme, ambiţii, eşecuri sau deznodăminte imprevizibile. Trei dintre locuitoarele din Carrickwell ştiu foarte bine ce‑şi doresc de la viaţă: ambiţioasa Mel vrea carieră şi familie; Daisy cea iubitoare, un copil cu partenerul ei de viaţă, care înseamnă totul pentru ea; iar Cleo cea pătimaşă intenţionează să‑şi ia diploma universitară şi să preia conducerea hotelului familiei. Asta până când peisajul se schimba dintr‑odata, iar visele le sunt năruite. Dar Carrickwell, cuibărit în umbra Muntelui Carraig, e un loc străvechi şi magic. Şi când Leah, o femeie cu propriile framântări lăuntrice, îşi face apariţia în micuţa comu­nitate, datorită unor împrejurări neprevăzute, Mel, Daisy şi Cleo sunt aduse laolaltă – şi‑şi găsesc curajul de a descoperi ce e cu adevărat important pentru ele, pentru totdeauna…

„O lectură obligatorie pentru numeroşii fani ai lui Kelly; o poveste caldă, impresionantă.” (Daily Mail)
„Debordează de emoţii, suferinţe şi idealuri… personaje realiste şi atrăgătoare, care se confruntă cu evenimente ce le vor schimba viaţa.” (Ireland on Sunday)
„O naraţiune optimistă despre felul în care o poate lua razna viaţa.” (YOU Magazine)
„Romanul demonstrează capacitatea ei de a scrie cu putere de pătrundere şi cu bunătate despre femei şi relaţiile lor; un roman luminat de interludii umoristice de bună calitate.” (Irish Independent)
De acelaşi autor

Order Viaţa obişnuită dintr‑un orăşel al Irlandei Preţ @ RON37,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *