De Octav Popa
Un complex de care scriitorii vechi şi noi suferă şi au suferit în tăcere, este acela de a reuşi să-şi marcheze prezenţa în spaţiul literaturii universale. Nimeni nu se dă în lături de la o referinţă, o laudă de încurajare, o undă de critică venită de peste graniţă, cu toate astea, puţini sunt cei “aleşi”. Nu încape vorba de invidie, ghionturi ori blamă din partea acelora ale căror opere rămân lecturate în cercul restrâns al spaţiului mioritic, dar cu siguranţă râvnesc la statutul colegului de breaslă ajuns să hrănească cu literatura lui copiii altor neamuri…căci oameni sunt şi ei.
Un exponent al acestei clase de scriitori “ajunşi” este Cătălin Dorian Florescu. Romanul cu care Florescu se bucură de atenţia “străinătăţurilor”, Maseurul orb, a apărut în anul 2006 la editura elveţiană Pendo. Volumul care vorbeşte în româneşte despre o Românie – insulă a tuturor posibilităţilor, este tradus în cuvinte germane, olandeze, hispnice, având în plan să se povestească pe limba lor atât italienilor cât şi francezilor.
Romanul vorbeşte despre magnetismul locului, condimentat puternic de puseuri melancolice. Gândurile priponite pe aceste meleaguri mustind a tradiţii şi vorbe de duh, îl determină pe “elveţianul” Teodor Moldovan, să revină în ţară.
La vârsta de 19 ani izbutise să fugă din lumea condensată a socialismului alături de părinţii lui, la pas, cu picioarele sterpezite şi cu o avuţie îndesată în trei rucsace întărite tacticos de o mamă pricepută în croitorie. De această dată, sub egida democraţiei post-decembriste, domnul Moldovan revine în ţară în compania unui Audi, cu un portofel doldora de carduri bancare asortate unui costum din stofă englezească pe măsură. Fundamentul pe care este ridicată iniţiativa protagonistului este revederea tinereţii, mai exact a lui Mihai povestitorul, bărbatul care în schimbul unei sticle de tărie divulga istorisiri neauzite, şi a iubitei sale Valeria. Avântul şi nerăbdarea acestei reîntâlniri cu trecutul este curând amânat de un ambuteiaj cauzat de accidentul mortal a doi tineri, grăbiţi să-şi unească destinele în faţa altarului.
După îndelungi drumeţii nomade pe drumurile României, poposind în oraşul natal, vizitând şcoala pe băncile căreia şi-a însuşit primarul ABC, iar mai apoi insinuându-se ca oaspete în casa unuia dintre singurii profesori rămaşi în viaţă, Teodor îşi continuă drumeţia bezmetică în căutarea lui Mihai povestitorul. După ce trece printr-un sat, un fel de staţiune balneară cu nişte hoteluri, un lac artificial, o parcare mare pentru autobuze şi vile cu camera de închiriat, Teodor se găseşte în imposibilitatea de a-şi urni Audi-ul din loc, rămânând toată noaptea înţepenit într-un şanţ. În zorii zilei este trezit de un orb care îi cita matinal din Hugo, şi care îl invită să-l urmeze către Moneasa, unde avea să îşi petreacă zilele până ce maşina îi era reparată, după cum spunea orbul, unde avea să îşi petreacă restul vieţii, spunem noi. Orbul se numea Ion Palatinus, maseur în staţiunea Moneasa, şi un om de o autoritate neaşteptată, după cum aveau să o dovedească atitudinile curtenitoare cu care locuitorii satului îl întâmpinau. În mica încăpere sufocantă pe care o numea camera de masaj, Ion stivuise pe rafturi literatura lumii, dar aceasta, ţine el să precizeze, era doar anticamera bibliotecii lui, adevăratul său univers literar de 30.000 de cărţi fiind închis între pereţii propriei locuinţe. Ion îşi pierduse vederea din pricina caliciei cu care obişnuia să citească în vremea copilăriei.
Bărbatul capturase în imperiul său literar trei tineri, Dan, Marius şi Sorin, care acum aveau să fie prietenii, filosofii lui şi a întregii staţiuni. Un obicei aparte pe care Teodor îl găseşte aici este barbaria la care fiecare pacient era supus de către maseurul orb. Ion îşi punea fiecare pacient să îi citească, ba mai mult să îi înregistreze casete cu cărţile pe care le citeau şi să i le trimită. Iar şmecheria funcţiona.
Chiar dacă se lasă fermecat de popasul de la Moneasa, Teodor nu abdică de la dorinţa şi scopul revenirii lui în ţară. După ce află că din povestitorul Mihai a mai rămas doar vocea de pe casetele înregistrate de el în tinereţe, porneşte în căutarea iubirii lăsate aici în urmă cu 20 de ani. Speranţa de a revedea o Valeria care s-a împotrivit trecerii timpului este spulberată atunci când în faţa lui se arată o avocată, soţie, mamă a unei fetiţe, o femeie împlinită care refuză să-şi continue povestea începută în trecut. Supus aventurii, victimă a unei tâlhării din care îi este furată maşina, banii şi paşaportul, Teodor revine cu capul plecat la Moneasa, singurul loc din această ţară unde se simte în siguranţă şi ferit de orice răutate. Aici, lumea îl primeşte cu aceeaşi ospitalitate ca şi prima dată, printr-o masă mare la care toţi iau parte şi în cadrul căruia Ion ţine un toast pentru două plecări şi o sosire. A doua zi, Teodor găseşte o hârtie pe care scria: “plecăm cu maşina ta în Elveţia ca s-o vedem cu ochii noştri, cu ochii lui Marius vreau să spun. ..Te-am minţit şi te-am furat, astea sunt păcatele de care te-am prevenit.…Mi-ai fost foarte drag în tot timpul ăsta, dar poveştile tale ne-au luat minţile şi-n plus, aici totul se duce la vale. Europa ni se deschide în faţă, bucură-te pentru noi.”
Cu o astfel de acţiune reuşeşte Dorian Florescu să te ţină în tensiune pe parcursul întregii cărţi: „O întâlneşte pe Valeria?”, „Îl revede pe Mihai povestitorul?” „Se întoarce în Elveţia?”…iar finalul ţi se dezvăluie „Incredibil!”, şi te face să reciteşti cu scepticism ultimele pagini. Maseurul orb, este prin excelenţă o capodoperă a detaliilor, care deşi se poate crede că îi îngreunează artificial digerarea, din contră, acestea fluidizează acţiunea, au menirea să completeze şi să sporească tensiunea, pentru că „E important să te uiţi. Să nu întorci capul niciodată. Cel mai bun scriitor nu-i altceva decât un bun observator”, după cum spunea Ion Timiş Palatinus. Firul poveştii este pigmentat de răsturnări de situaţie, care te iau prin surprindere, te revoltă ori te uimesc.
Închei prin a spune că Maseurul orb este o carte pe gustul acelora cărora încă le mai place să asculte poveşti şi ştiu să devină complice aventurilor la care scriitorul îi invită să ia parte.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply