De Marius Ghilezan
Dacă vrei să te dai cult şi în ton cu noile tranduri ale culturii, nu poţi să nu ai pe noptieră Euromorphotikon-ul lui Caius Dobrescu. E cu totul altceva decât s-a scris la noi în ultimii douăzeci de ani. Un roman fantasy în versuri, deloc uşor de parcurs, dar cu răbdare şi tutun poţi afla unde „bate” autorul cu Prinţul Thammus, refugiat pe o insula Aragnon (nu o căutaţi pe hartă pentru cu nu o găsiţi). Plictisit nu doar de tabieturile sociale ale Europei, ci şi de birocratismul excesiv al statelor membre, bătrânul îşi cheamă utopienii (adică cei vindecaţi de iluzii) la un Congres al Societăţii Naţiunilor Europene ale Dragostei Abundente, în locul unde a devenit stăpân după căsătorie. „Jeep-ul meu e un jacuzzi de chilimbar în care imaginaţia şi-a încastrat castratele scoici. ” Şi e vorba de alte vremi, cu alte limerick-uri organizaţionale. La Caius Dobrescu maşina e gelatinoasă, când nu se întrece cu asfinţitul, Sforza e doar un nume pentru Fântâna Fanteziei Frenetice, Celestina, o astroloagă de pe net, pe care nu ştie de unde să o ia fizic, rusul, americanul şi românul pun de-o declaraţie comună, „Hjallm a uitat cu totul de jocurile şi sărutările noastre, şi-a început brusc să vorbească despre „provincialismul îmbîcsit” pe care-l numea „năpasta etern-a Norvegiei“. Dacă tot nu a aderat, a fost invitat să se bucure şi el puţin de „iluzia Europei.” „Per Europa godere, in bue cangiossi…”
E mult erotism cu ştaif. Sunt scene nu de cybersex pan-naţional doar ca un pretext pentru noua convieţuire socială, care şi ea, plecată din raţiuni nobile, eşuează. Nici în utopie nu există concordie, cam aşa ar vrea să raţionalizeze Dobrescu goana după noua ordine mondială.
De ce autorul a decis să mute acţiunea într-un viitor (des)calificat? Aici, trebuie căutat răspunsul. Cert este că prin nesemnarea documentului final al Congresului Societăţii Naţiunilor Europene ale Dragostei Abundente, până şi celebrul make-sex, not war al hippy -oţilor ţine de bătrâneţea lumii. Ce ne propune Dobrescu e o lume eliberată? Dar oare ştim ce să facem cu anarho-terapia de mulţi visată? Răspunsul îl aflăm în finalul compendiului de sex, batjocură şi idealism. Totul eşuează şi se libanizează. Euromorphotikon e doar o provocare pentru sinapse. Nu contează etimologia titlului.
Un text pentru care trebuie să fii pregătit. Nu ştiu dacă cititorii lui Budai Deleanu au trecut prin aceleaşi stări de perplexitate şi atenţie expandată când au citit cu vreun secol şi jumătate în urmă Mica lui Ţiganiadă. Cert e că dacă a încercat să mă ameţească, a reuşit.
Acest gen de scriere e ades experimentată peste Ocean. The Sugar Mile a lui Glyn Maxwell sau The Golden Gate a lui Vikram Seth au succes teribil. Poate că prin deschiderea porţilor spre o nouă Atlantidă literară, mai ieşim din praful literar şi maculatura care tind să ne sufoce.
De acelaşi autor:
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply