Cafegiul Florescu lansează brandul „Herta Müller”

După un succes extraordinar cu volumul Confesiunile unui cafegiu, cartea anului în 2008, apărută la Humanitas, Gheorghe Florescu s-a reabilitat financiar. A câştigat vreo 20.000 de euro din drepturile de autor, o performanţă pe care doar Mircea Cărtărescu o depăşeşte şi alţi câţiva. A investit într-un magazin de cafea numit „Delicatesele lui Florescu” pe strada Dr. R. Cristian din Piaţa Rosetti, nu departe de Sfinţilor unde prepara pe vremurile comunismului celebra cafea Avedis.

„Avedis este cea mai bună cafea din lume. Avem marca de cafea pe care a băut-o Soliman Magnificul, am adunat toată ştiinţa neamului Carabeleanului, maestrul meu într-u prepararea cafelei”, aşa-şi întâmpină scriitoul muşterii într-un spaţiu mic dar cu suflet mare.

După publicarea cărţii un investitor iute de mână, culmea coincidenţei, pe care-l cheamă tot Florescu, a înregistrat ca marcă la OSIM cafeaua Avedis. Acum se judecă pentru a-şi recăpăta dreptul intelectual pentru un produs pe care îl ţine secret din tinereţe. Amestecul nu se spune. Cu şarmul lui caracteristic povesteşte că are şi ceva Robusta şi Arabica şi că-şi doreşte să lanseze marca de cafea Herta Müller.

Nu ne-a spus dacă i-a cerut drepturile laureatei Premiului Nobel, dar pe strada Dr. Cristian merită trecut şi  cumpărat produsul. 10 lei suta de grame.

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *