În timp ce trupele germane mărşăluiesc prin Europa, Franco doreşte să se alieze cu Hitler. La sfârşitul Războiului Civil, din Madrid a mai rămas o ruină. Străzile sale, până nu demult maiestuoase, sunt devastate, iar locuitorii săi înfometaţi şi dezbinaţi de intrigi politice.
CÂND FRIGUL IERNII…
pune stăpânire pe capitală, spionul Harry Brett aterizează în Madrid, trimis de serviciile secrete britanice pentru a câştiga încrederea fostului său coleg de şcoală Sandy Forsyth, om de afaceri implicat în investiţii cel puţin dubioase. Traumatizat de experienţele războiului, captiv al amintirilor, Brett este atras într-un joc foarte periculos.
UN ALT PRIETEN COMUN…
Bernie Piper, mânat în luptă împotriva fasciştilor lui Franco de credinţa fierbinte în idealurile comuniste, a căzut rănit trei ani mai devreme în bătălia de la Jarama. Apoi a dispărut fără urmă. Barbara Clare, fostă asistentă la Crucea Roşie şi iubită a lui Bernie, are propria ei misune secretă: să-l găsească şi să pună la cale un plan prin care să-l salveze.
„Unele pagini amintesc de Graham Greene, altele de Hemingway […]. Dar Sansom îşi transfigurează sursele de inspiraţie, creând un univers moral în întregime unic.”
The Independent
„C.J. Sansom şi-a câştigat deja un loc de frunte printre maeştrii contemporani ai romanului istoric.”
P. D. JAMES
„Un spectacol al imaginaţiei […], un roman istoric cu o atmosferă deosebită, cum nu s-a mai scris de multă vreme.”
Daily Mail
„O creaţie strălucită!”
Sunday Times
Leave a Reply