Brian Tracy – Cum conduc cei mai buni lideri. Tehnici testate pentru a valorifica la maximum potenţialul uman

imagine29.00 – 19.90 Lei

Aveţi tot ce vă trebuie ca să fiţi un lider? Ar fi bine să aveţi. Fiindcă, până şi în vremuri liniştite, doar liderii cei mai focalizaţi, mai eficienţi şi mai capabili reuşesc să-şi motiveze echipele pentru obţinerea unor succese remarcabile. Dar acum, în timp ce traversăm apele tulburi ale unor vremuri de criză, competiţia e mai înverşunată ca oricând. A fi lider este o artă. Iar cartea  Cum conduc cei mai buni lideri. Tehnici testate pentru a valorifica la maximum potenţialul uman prezintă remarcabilele atribute ale liderului într-o manieră provocatoare. Veţi descoperi strategii şi abordări de succes, deja testate de numeroşi manageri şi antreprenori, provenind dintr-o mare diversitate de domenii profesionale. Aveţi în faţă un ghid plin de secrete şi tactici care vă vor ajuta să vă definiţi stilul ideal de conducere; să conturaţi o viziune captivantă a viitorului; să vă comunicaţi ideile într-o manieră abilă; să stabiliţi priorităţi, ţinte de perspectivă şi obiective clare; să angajaţi şi să păstraţi oamenii cei mai capabili; să recunoaşteţi oportunităţile şi să acţionaţi imediat; să rezolvaţi mai repede problemele şi să luaţi decizii mai bune; să delegați în mod eficient și să îndepliniți mai multe sarcini într-un timp mai scurt. În final, înarmați cu toate aceste resurse, nimic nu vă va sta în cale.

Brian Tracy deţine funcţiile de Chairman şi CEO la Brian Tracy International, o companie specializată în instruirea şi dezvoltarea persoanelor şi a organizaţiilor. E preşedintele Universităţii Brian Tracy şi ocupă poziţia de Chief Learning Officer al iLearning Global.com. Înainte de a-şi fonda propriile companii, a avut cariere de succes în marketing şi vânzări, investiţii, proprietăţi imobiliare, consultanţă în management şi alte câteva domenii conexe. A fost consultant pentru mai mult de 1 000 de companii şi a vorbit în faţa a peste 4 000 000 de oameni, în cadrul a peste 4 000 de conferinţe şi seminarii, desfăşurate pe tot cuprinsul Statelor Unite, în Canada, precum şi în alte 40 de ţări. În calitate de orator apreciat în întreaga lume, Tracy îşi susţine discursurile în faţa a peste 250 000 de ascultători anual. Seminariile sale vizează dezvoltarea personală şi profesională şi sunt structurate pe teme precum leadership, vânzări, stimă de sine, obiective, strategie, creativitate şi psihologia succesului, aceste evenimente desfăşurându-se în faţa multor persoane cu funcţii executive provenind din cele mai importante corporaţii americane. Are o experienţă profesională de 30 de ani în domenii precum economia, istoria, afacerile, filozofia şi psihologia. A călătorit şi a lucrat în peste 80 de ţări de pe toate continentele şi cunoaşte patru limbi. Este autorul a peste 45 de cărţi care au devenit bestseller şi care au fost traduse în zeci de limbi. A elaborat peste 300 de programe de învăţare audio şi video, care, de asemenea, au fost traduse în mai multe limbi. Printre cărţile sale apărute la Curtea Veche Publishing se numără Viitorul depinde de tine (2003), Realizarea ţelurilor (2006), Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa (2006), Începe cu ce nu-ţi place (2008).

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *