De Gabriel Daliş
Demenţa cu care a fost combătută această carte, încă din momentul apariţiei ei, în 1946, i-a adus lui Vermon Sullivan (pseudonimul autorului Boris Vian) pe lângă o condamnare pentru ultraj, notorietatea şi succesul pe care, în mod sigur, o carte cuminte nu i-ar fi dat. Romanul este un pariu câştigat al autorului care, la nici o săptămână de la întâlnirea intempestivă cu un agent literar din Paris, i-a pus pe masa acestuia din urmă manuscrisul.
Un roman care îşi regăseşte rezonanţe în perioada beat din America, de altfel, destinul în lume a acestei cărţi este aproape acelaşi cu Prânzul dezgolit al lui Burroughs, ca să nu mai vorbim de tema romanului care justifică în prim plan “meniul” obişnuit al epocii: droguri, beţie, sex incestuos, rasism, omucidere.
Dubla crimă nu aduce nicio justificare. Ea este, în fond, o firească mişcare a personajului straniu care rulează în jurul său întreaga acţiune a cărţii. Mult cinism, brutalitate şi patologic în acest prim roman din cariera de romancier a autorului Sullivan. Minciuni, infatuare, mişcări versatile, dragoste pricinuitoare de moarte. Un roman în care minoritarul se răzbună pe majoritatea care îl va detesta şi mai mult şi îl va condamna definitiv.
De acelaşi autor
Din câte am citit se zice că Boris Vian şi-a câştigat notorietatea prin controversele pe care le stârneşte, dar că nu ar fi un autor atât de bun. Oricum sunt curioasă să văd cum este pentru că încă nu am avut ocazia să îl citesc.