Istoria curge în faţa noastră ca un râu fără margini. Orice eveniment are o semnificaţie. Istoria nu are sfârşit sau început. Istoria este istorie. A defini istoria este ca şi cum ai lua biblioteca din Alexandria şi ai descrie o pagină oarecare dintr-un tom aflat pe un raft. Imposibilitatea de a defini istoria îi dă o greutate anume.
De la începutul scrisului cărţile s-au întemeiat pe o valoare relativă. Cartea este o oglindă ce priveşte într-o perspectivă istoria lumii. O bibliotecă poate să cuprindă milioane de pagini dar nici o carte. O carte este un univers definit şi acceptabil. O carte nu este vis, himeră sau haos. Rafturile bibliotecilor sunt pline de rumeguş şi de carton. O singură bibliotecă conţine cărţi, biblioteca lumii.
În această bibliotecă se află marile cărţi ale civilizaţiei. O carte din această bibliotecă a schimbat destine, opere şi vieţi. Actul creaţiei cărţii este un sacrificiu echivalent cu asceza. Creatorul îşi impune un anumit mod de viaţă pentru a termina cartea. În funcţie de nevoinţă cartea va rămâne sau nu în biblioteca lumii.
Cervantes a scris fără o mână, Shakespeare chinuit de nesiguranţă, Schiller răpus de sărăcie, Milton a scris orb. Marii creatori au jertfit viaţa, sufletul sau trupul pentru creaţia lor. Pentru a avea un loc în biblioteca lumii. Borges spunea că biblioteca este locul desăvârşirii noastre, dar nu orice bibliotecă.
Biblioteca lumii este un loc în care marile creaţii îşi găsesc locul. De ce unele cărţi rămân în istorie şi altele nu? Pentru că autorii lor nu au practicat asceza creaţiei şi exerciţiile nevoinţei. Plămădirea cu sudoare, chin şi suferinţă a unei cărţi îţi dă cununa nemuririi acelei cărţi. Eminescu şlefuia poeziile ca pe diamante rare, avea răni pe corp de la sute de ore de stat pe un scaun tare şi scriind, rescriind, scriind opera sa veşnică. Perpessicius cu o mână şi cu ochi bolnavi a lucrat pe manuscrisele lui Eminescu până a orbit. Eminesciana este jertfa trupească şi sufletească a lui Perpessicius, cel ce suferă mereu.
M-am plimbat prin biblioteci şi librării şi am văzut, simţit şi mirosind carton. Surâzător mi-am aruncat ochii pe cărţi ce nu mi-au spus nimic în afară de coperţi lucind. Am intrat în biblioteca lumii cu speranţă. Am umblat printre rafturi pline de praful timpului, cărţile erau aşezate haotic. Am luat câteva cărţi, dezamăgit de felul cum arată biblioteca lumii. Am deschis şi o lumină mi-a inundat faţa. Era o comoară pe care o uitasem toţi. Apoi am descoperit alte comori. Pe loc, biblioteca lumii a devenit cel mai bun prieten dar şi altarul gândurilor şi speranţelor mele.
Am ieşit şi am strigat la toţi ce comori ştiu. Neîncrezători oamenii au zâmbit şi mi-au spus că nu au timp. Am spus că nu necesită mult timp. M-am dus dezamăgit şi m-am cufundat în Fântâna Blanduziei, dar nu am putut uita comorile din biblioteca lumii.
Deschideţi cu speranţă şi fără teamă uşa bibliotecii lumii şi comorile vă vor lumina viaţa. Aparent au o culoare pământie, sunt imoblie şi vechi dar din ele curge înţelepciune care vă umple gândurile. Am dechis această uşă şi am descoperit Horaţiu, Ovidiu, Vergiliu, Saadi, Omar Khayyam, Hafez, Cervantes, Shakespeare, Goethe, Leopardi, Schiller, Puşkin, Lermontov, Dostoievski, Tolstoi, Lampedusa, Eminescu, Stănescu, Blaga şi alte comori ce discret aşteaptă. Comoara nu îţi iese în faţă şi urlă, publicitatea este urâtă de comoară. Ea aşteaptă demn pe un raft ca nişte mâini să o deschidă şi o minte să o înţeleagă.
Biblioteca lumii este istoria literaturii universale care este postaţa istoriei universale.
De Alexandru Cristian
Leave a Reply