Nimeni nu ştie cine este în realitate Belle de Jour.
Se pare însă că în spatele acestui nume se ascunde o persoană erudită, care trăieşte la Londra şi care a ales să practice meseria de prostituată de lux. La început, pentru bani. Apoi, din plăcere.
Jurnalul ei, apărut online, a fost recompensat cu The Guardian Weblog Award, înainte de a fi publicat sub formă de carte şi de a fi vândut în peste douăzeci şi cinci de ţări.
Şocantă, cu accente de umor şi categoric provocatoare, cartea Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze oferă în acelaşi timp o lectură erotică picantă, o confesiune inedită şi o perspectivă dură asupra comerţului sexual de lux practicat în zilele noastre.
Încă de la apariţie, cartea misterioasei autoare care şi-a ales drept meserie prostituţia de lux, dar care-i citeşte pe clasicii literaturii franceze şi italiene în original şi care poate discuta cu clienţii despre autori precum Martin Amis sau Iris Murdoch, a reuşit să stârnească un scandal de proporţii în presa britanică.
Cine este Belle de Jour? Este ea cu adevărat o „curvă”, după cum ne mărturiseşte, sau o scriitoare ambiţioasă ce se ascunde în spatele unei false identităţi?
Leave a Reply