Experienţe dure, ba cu organele, ba cu colegii, ba cu lumea din jur. Simplă traducătoare. Dar refuzul de a colabora cu securitatea îi crează mari necazuri. Şantajul iminent. Batista salvatoare, de care pomeneşte în discursul de la Stockholm, nu-i este de nici un folos. Cine nu a trăit anii de dinainte de 89 e greu să perceapă dimensiunea presiunii şi uzurii acelor vremuri. Nu au fost doar serate cu “fleică şi dans,“ cum am găsit şi noi în nişte documente de epocă, ci şi multă suferinţă. Uităm prea uşor, atunci când nici măcar nu mai vrem să ne ne amintim. De aici şi consecvanţa Herthei Müller în tot ce a trăit şi scris. A trăit pentru că a vrut să trăiască, a ajuns să scrie pentru că nu a putut altfel, totul normal şi firesc. Ceva a venit de la sine. Natural şi atât. Nu e mare lucru să nu mai suporţi nimic, să te cerţi cu toată lumea, chiar şi cu tine, să nu mai suporţi nimic, nici pe cei din jur, nici pe tine însuţi. Plecarea din ţară a fost o soluţie pentru Hertha Müller . Ca şi pentru alte sute de mii de etnici germani. Dintr-o comunitate de 600.000 de oameni, care au locuit sute de ani alături de români şi maghiari şi alte –destule, alte – minorităţi de pe pământ românesc, mai sunt astăzi sub 80.000. Este o dramă pentru statul român, fără să fie analizată în toate resorturile ei. Dar am avut şi avem “rezistenţă prin cultură”.” Wunderbach, Ausgezeichnet, Aferim !”Ca şi plecarea după al doilea război mondial a peste 400.000 de evrei, a zeci de mii de armeni şi greci, purificarea etnică indirectă a României a lăsat urme grele. Nobody cares, dar să trecem. Hertha Müller publicase înainte de plecarea în Germania ( 1987) doar două volume de povestiri, ciuntite de intervenţiile lectorilor/cenzorilor vremii. Plecarea în exil – dar nu devenea Germania patria ei, nu era Germania Federală noul ei heimat/patrie – i-a schimbat şi forţat destinul. Care a fost şi care este Patria Herthei Müller ? De pe scena Ateneului Român a respins decis că nu limba este patria ei/noastră, ci conţinutul cuvintelor. Încărcătura lor simbolică.Viaţa cuvintelor. Viaţa însăşi, istoria de dincolo de cuvinte, Ohne Worte, fără cuvinte. Am apreciat în grad înalt volumul recent lansat de Humanitas , “Leagănul respiraţiei”, tradus exemplar de extraordinarul germanist care este Alexandru Al.Şahighian. Romanul deportării lui Oskar Pastior în lagărele de muncă din URSS este exemplar.
Ca o ironie, critica dnei Herta Muller, vizand asa-zisa rezistenta prin cultura si Imposibila Lustratie a securistilor este identica celei exercitate de Paul Goma din exil si oarecum tine loc prezentei acestuia la Ateneu acum cand implineste 75 de ani. Ar fi nedelicat ca o intelectualitate care nu si-a occidentalizat inca Biblioteca Nationala, ridicata de Ceausescu in 1986-1989, sa se grabeasca a riposta cu un embargo Adio, Doamnă Herta Muller!
Imi place sa cred ca amaraciunea doamnei Hertha Muler ar fi fost si mai mare daca ar fi trait in mijlocul conationalilor (un popor atat de cult, de educat, de disciplinat), pe vremea lui Hitler. Dar asa romanii (o populatie in care ajoritatea inca mai crede ca soarele se invarteste in jurul pamantul, striga „moarte intelectualilor” iar parlamentul huiduie ideea condamnarii comunismului) au sansa sa se priveasca intr-o oglinda in care isi vad intreaga uraciune sufleteasca. Asta, chiar daca ne umileste si ne supara, poate ne va folosi. Multumim, Hertha Muler..