De Pandelica Radeș
În august 1916, după doi ani de neutralitate, România a intrat în Primul Război Mondial. Condiţia pusă de Regina Maria, pentru intrarea în război, era Reîntregirea Neamului Românesc prin readucerea la Patria Mamă a teritoriilor pierdute: Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi Transilvania. Se face mobilizarea generală a armatei române prin ordin dat, concomitent trăgându-se, noaptea, clopotele în sate. Producându-se o panică mare prin această măsură, s-a hotărât să nu se mai repede niciodată această experienţă, pentru niciun eveniment. Atunci au plecat pe front bărbaţi valizi printre care s-a numărat şi bunicul meu Gheorghe Rudeanu, zis Iorgu. Rămăsese acasă trei fetiţe, băiatul lui a cărui nume era tot Gheorghe şi bunica Ilinca. Profund întristată, la plecare, bunica şi-a condus soţul, pe o cărăruie ce traversa pădurea. Ea ducea în braţe pe micul Gheorghe, iar de mână pe fata cea mai mică, Domnica, ce avea cam trei ani. La despărţire, Iorgu a rugat-o pe Ilinca, în cazul în care nu se va mai întoarce să nu dea copiii la orfelinat, ci să-i crească ea cum o putea.
Mărturisirea unei orfane
Când în Ţară-a fost război,
Clopotele-n sat la noi
Au chemat armata.
Toţi plecat-au la război
Şi-a plecat şi tata!
Era miercuri, poate joi,
Nu ştiu, bine, data.
Când, la oaste, el s-a dus
Şi n-avea să vină,
Mama, care l-a condus,
Mă ducea de mână.
Şi de-atunci nu l-am văzu
Până-n ziua asta,
Noi, cei mici, mari ne-am făcut,
Aşteptând pe tata.
Când la şcoală am purces
Ca un elev nou,
Atunci am înţeles
Că tata-i erou.
A căzut lângă Hotin
El, suflet ca para!
Că-l ochi suflet hain
Fiindcă-întregea Ţara!
Fata care-a povestit
A ajuns bunică,
Pân`, din viaţă, s-a sfârşit,
Ea mi-a fost mămică.
Bunicul nu s-a mai întors, dar bunica a respectat promisiunea făcută soţului. Copiii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Gheorghe, mezinul, s-a căsătorit într-un sat vecin şi, la rândul său, a avut cinci copii. Primul copil a fost o fată, iar ceilalţi patru, băieţi. Totul ar fi fost minunat, dacă n-ar fi început al Doilea Război Mondial, în urma căruia, în 1940, URSS, fără declaraţie de război, atacă într-o noapte şi ocupă Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi Ţinutul Herţa, iar în august 1940 predau Ardealul de Nord prin Dictatul de la Viena, impus de Austria. Astfel că, la sfârşitul lui iunie 1941, Regele Mihai împreună cu Ion Antonescu, aviaţia şi armata, cu trenul „Principesa”, trec Prutul pentru a readuce la România teritoriile pierdute cu un an în urmă. Se făcuse mobilizări militare. A plecat pe front şi al doilea Gheorghe, Gheorghe Rudeanu, fiul lui Gheorghe Rudeanu cel mort în Basarabia. I-au rămas în urmă cinci orfani care n-au fost ajutaţi de statul român decât foarte puţin, căci ţara era în război. Apoi au venit comuniştii care pretindeau că tatăl lor a luptat contra URSS, considerându-l duşman al poporului. Cei cinci orfani au crescut în sărăcie, tot aşteptând să le vină tatăl.
Tot în iunie-iulie 1941 a fost concentrat, deşi era doar premilitar, mezinul familiei Airinei, care se numea tot Gheorghe, fratele cel mare al tatălui meu. Pe acesta mi-l amintesc foarte bine fiindcă aveam deja şase ani. Fiind concentrat pe celălalt mal al Prutului, a primit o învoire de trei zile să vină la noi, căci ne aflam la opt kilometri distanţă. Cu o zi înainte de plecare din învoire, m-a luat în braţe, m-a aşezat pe genunchi şi mă sălta, jucându-se cu mine. Deodată a izbucnit în plâns şi l-a năpădit sângele pe nas. Presimţea că se desparte pentru totdeauna de noi! A doua zi s-a dat comanda de atac, iar Gheorghe, al treilea Gheorghe, a murit în „botezul focului”. Îndurerată, bunica i-a făcut înmormântare, cu tot dichisul, dar în lipsa lui Gheorghe, pe care l-a plâns toată viaţa , până a murit şi ea, deşi mai avea băieţi acasă:
Gheorghe, ca premilitar,
De război n-avea habar!
Şi-a murit mezinul mamei
În „botezul focului”
Lângă malul Prutului.
Astfel că atunci când privesc grupul statuar din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, grup statuar ce reprezintă o femeie, o mamă către care îşi întind braţele patru copii: trei fetiţe – în primul plan – şi în urma lor, un băieţel care, şi el, se caţără să ajungă la mamă, cât mai aproape de ea. „Mama” reprezintă pe Regina Maria care a luptat pe căi diplomatice să i se restituie teritoriile pierdute. Cu multă dragoste, ea întinde mâinile spre a aduce la sânul ei „fetiţele”, adică Basarabia, Bucovine şi Transilvania, iar „băieţelul” fiind Banatul. Privesc cu multă mândrie patriotică acest grup statuar care încă îşi duce mesajul reîntregirii nerealizate în totalitate şi pentru care familia mea a sacrificat trei vieţi, trei Gheorghe, şi a crescut nouă orfane , gândul ducându-mă mereu la vestita poezie a lui George Coşbuc.
Leave a Reply