Căile îndrăgostirii descifrează misterele uneia dintre cele mai profunde experienţe omeneşti, realizând totodată o analiză detaliată a factorilor care duc la atracţie şi la iubirea romantică. În calitate de psiholog social şi cercetător, Ayala Malach Pines analizează felul în care ne îndrăgostim, precum şi motivele pentru care alegem o anumită persoană. Ea utilizează experienţa clinică şi teoriile psihodinamice pentru a ne face să înţelegem modul în care imaginea romantică internă joacă un rol-cheie în alegerea persoanei, precum şi felul în care experienţele din copilărie, legate de iubire, modelează această imagine.
Cartea nu este un îndreptar pentru îndrăgostiţii deznădăjduiţi, ci o lucrare orientată spre cercetare, deosebit de interesantă pentru cei implicaţi în terapia de cuplu. Pentru cei aflaţi în căutarea iubirii, cât şi pentru cei care speră să o retrezească, această carte reprezintă un preţios ghid practic; ea reprezintă o lectură interesantă şi pentru cei care doresc să înţeleagă elementele atracţiei pe care o trăiesc, fără a pierde nimic din farmecul ei.
„Recomand această carte tuturor, pornind de la colegii mei, cercetători în domeniul ştiinţelor sociale, şi până la conductorul trenului cu navetişti.”
Arthur P. Aron, Ph. D., Profesor de Psihologie, Universitatea de Stat New York, Stony Brook
Leave a Reply