Nu există probabil niciun roman în literatura română care să egaleze măcar, nu să depăşească, Feţele tăcerii în materie de atrocităţi trăite, săvârşite, suportate. Brutală, primitivă, abrutizată, lumea cărţii lui Augustin Buzura stă pe un cazan de ură care fi erbe. Romanul propune, de fapt, o călătorie la rădăcinile răului, un rău pe care circumstanţele istorice şi politice doar îl modelează, dar nu-l zămislesc. Radicalitatea viziunii lui Augustin Buzura interiorizează istoria şi politicul într-un strigăt de furie, deznădejde şi revoltă, fără egal în literatura română.
Leave a Reply