Puterea dragostei e cea care pune în mişcare această poveste cu iz gotic, a cărei acţiune se petrece în apropierea cimitirului Highgate din Londra. După ce moare de cancer, Elspeth Noblin îşi lasă averea, inclusiv apartamentul cu vedere spre cimitir, celor două nepoate gemene, fiice ale surorii ei, de care se îndepărtase cu mulţi ani în urmă. Când cele două gemene, Valentina şi Julia, ajung în Londra pentru a-şi revendica moştenirea, îşi dau seama că mătuşa lor, pe care nu apucaseră s-o cunoască până atunci, e încă printre cei vii. Dar numai ca fantomă. Palide şi plictisite, îmbrăcate mereu la fel şi, aparent, imposibil de separat, cele două tinere îşi găsesc identitatea – a lor, dar şi a misterioasei lor mătuşi – într-o istorie care-ţi ridică adrenalina şi te emoţionează până la lacrimi. Din aceste căutări nu lipseşte o pleiadă de personaje pitoreşti: Robert, fostul iubit al răposatei, Martin, un pasionat de cuvinte încrucişate care e agorafobic şi Marijke, soţia devotată, dar neputincioasă, a celui din urmă.
Nimeni nu ştie ce vor descoperi gemenele.
Poate că frumuseţea se învecinează, adesea, periculos de mult cu moartea
Leave a Reply