Pentru poetii, intelectualii şi artiştii europeni, mulţi de orientare marxistă, ce se adună în 1924 în jurul revistei Revoluţia suprarealistă şi a carismei personale a lui Andrea Breton, a venit timpul eliberării expresiei şi a rătăcirii prin teritoriile inconştientului, ale visului şi automatismelor psihice, pentru a da formă coşmarurilor, paranoiei, erotismului refulat, asociaţiilor de idei, fantasmelor spiritului şi laturii întunecate a minţii. Se naşte astfel „suprarealismul”, cum îl defineşte Breton, „dincolo de orice preocupare estetică şi morală”. Umorul, inventivitatea debordantă, angoasa şi cruzimea se amestecă în metamorfoze deconcentrate de entităţi proteice, recurente în fulguraţiile poetice ale unor Eluard sau Aragon, în piesele dramatice ale lui Artaud, în poemele cinematografice ale lui Bunuel si Cocteau, precum şi în operele plastice ale lui Max Ernsa, Rene Magritte, Salvador Dali, Yves Tanguy, Joan Miro Arp, Henry Moore si Man Ray, pentru a nu-i cita decât pe cei mai faimoşi.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply