Arta secolului XX a început în 1907, odată cu tabloul Domnişoarele din Avignon a lui Picasso. Această lucrare a marcat ruptura de trecut şi totodatîă una dintre cele mai importante căi de cercetare viitoare. În fapt, primele mişcări de avangardă sau desfăşurat aproape simultan experimentele formale, lingvistice, tehnice şi materiale ce vor caracteriza întregul secol: cubismul, expresionismul, arta abstractă, futurismul, dadaismul, au deschis porţile unor noi posibilităţi de expresie. Apăruse o nouă relaţie între artă şi realitate: artiştii cochetau cu formele, obiectele şi materialele şi considerau arta o formă de limbaj. Alte idei apar dinspre filosofie şi psihanaliză: picturile suprarealiste zugrăvesc inconştientul. Pe acest fundal, prima jumătate de secol pune Europa în faţa a două teribile războaie mondiale. Picasso înfăţişează oroarea războiului în tabloul Guernica; mulţi dintre confraţii săi sunt obligaţi să se refugieze din faţa Germaniei naziste, care pune punct în mod brutal extraordinarei experienţe artistice şi pedagogice Bauhaus. Astfel, la începutul anilor 1940, centrul vieţii artistice se mută de la Paris la New York, unde limbajul său se schimbă neîncetat. Pe de o parte, de-a lungul câtorva ani, cercetările artistice coboară la nivelul realităţii consumeriste şi populare, pe de alta parte ele deschid asupra unor rezultate sofisticate tot mai îndepărtate de public. „Acţiunea” este protagonistă artei lui Pollock, care va da naştere de altfel artei pop conceptuale, artei minimaliste, etc. IItersectările cu muzica, teatrul şi mijloacele de comunicare în masă vor duce la apariţia happening-urilor. Obiectul artistic îşi schimbă forma permanent: artistul se preocupă de peisaj, de corp, de noile tehnologii, trecând în revistă totodată operele artistice ale trecutului.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply