În China antică, doar judecătorii cei mai abili obţineau râvnitul titlu de „cititor de cadavre”. Ei formau o elită de medici legişti care, chiar cu riscul propriei vieţi, aveau responsabilitatea ca nicio crimă, oricât de greu de rezolvat ar fi părut, să nu rămână nepedepsită. Şi Song a fost primul dintre aceşti „cititori de cadavre”. Bazat pe un personaj real, romanul „Cititorul de cadavre” narează extraordinara poveste a unui tânăr de origine umilă, a cărui pasiune şi fermitate l-au condus de la slujba de gropar de la Câmpiile Morţii din Lin´an la poziţia de discipol în prestigioasa Academie Ming. Acolo, invidiat pentru metodele sale inovatoare şi urmărit de justiţie, va trezi curiozitatea împăratului, fiind astfel chemat să clarifice crimele înfiorătoare care, una după alta, ameninţă cu anihilarea celor de la Curtea Imperială. Un captivant thriller istoric, foarte bine documentat, în care ambiţia şi ura merg mână-n mână cu iubirea şi moartea în exotica şi fastuoasa Chină medievală.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply