După ce odată cu prima lui carte, Eroarea lui Descartes, a pătruns în mecanismul intim al raţiunii, Antonio Damasio dezvăluie în volumul În căutarea lui Spinoza substratul neurologic al emoţiilor şi sentimentelor care ne însufleţesc. Pornind de la observarea cazurilor clinice cu care s-a confruntat şi de la investigaţii prin cele mai noi tehnici de imagistică cerebrală, Damasio construieşte o spectaculoasă teorie unitară a afectelor – în ultimă instanţă, o teorie a sufletului omenesc. Iar în acest punct ideile sale se întâlnesc cu ideile lui Spinoza. Cartea devine astfel un dialog pasionant între neurologia de vârf a zilelor noastre şi gândirea unui filozof singular care şi-a trăit viaţa în perfect acord cu credinţele lui.
Profesor la universităţile din California de Sud şi din Iowa, precum şi la Institutul Salk, Antonio Damasio este unul dintre marii neurologi ai lumii şi, în acelaşi timp, autorul unor celebre cărţi adresate publicului larg.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply