Poeta nu se dezminte de temele care au consacrat-o. Confesivă, scandaloasă, pe alocuri incomodă şi de-a dreptul rea cu propriul sine, Angela Marinescu îşi concepe poemele ca pe nişte sfârtecări obsesive şi mutilante. Pasionată de evidenţe stranii, în stare să distrugă fiziologicul şi anatomicul, marea poezie pe care obişnuieşte să o scrie Angela Marinescu reuşeşte să dea glas zbaterilor dintre cele mai aspre şi zguduitoare ale fiinţei. Detestând banalul considerat de unii invenţie proprie, Angela Marinescu deschide perspective metafizice asupra lumii înconjuratoare, de nebănuit pentru cei mulţi care scriu astăzi. Existenţa este o continuă amintire panicoasă, care erupe, scriitura se aşterne scrâşnită, nemiloasă, directă, excentrică, lipsită de autodiplomaţie: “de aceea, zic, nu vă luaţi după mine şi, mai ales, nu/ mă judecaţi.// strămoşii mei au fost preoţi şi hoţi de cai/ iar eu sunt o hoaţă bătrână/ şi unsă cu toate unsorile.”
Poezia Angelei Marinescu este sinonomia perfectă a Nobelului pentru Literatură.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply