De Marius Ghilezan
Garguiul e o piatră sculptată, cu figură diavolească, folosită ca streaşină la bisericile catolice. Feudalii considerau că ele protejează omul de jos de rele, de stihiile naturii. Când am primit cartea cu acelaşi nume a canadianului Andrew Davidson, ştiam despre succesul de peste Ocean. Nu m-a provocat titlul, original, ce-i drept, ci succesul enorm al unui sinopsis, pe baza căruia a obţinut de la o editură americană peste două milioane de euro. În România, s-a organizat o licitaţie pentru drepturile de autor. Peste 20.000 de euro. M-am zbârlit şi am căutat chei de marketing în volumul de succes. Ştiam povestea. Dar nu credeam că scrierea poate fi atât de închegată, minuţios dăltuită, pe marginea unui subiect, în fond de piatră.
Gargui e drama omului de succes, care crede că nimic nu-i poate frânge ascensiunea. Un personaj fără nume, găselniţă sugestivă a autorului, se bucură de admiraţia femeilor, fiind un porno-star. Tânăr fiind, călătoreşte cu maşina spre o destinaţie neprecizată. La un moment dat, îşi varsă o sticlă de bourbon între picioare, se apleacă să o ridice şi se trezeşte cu roţile în sus, într-o stare: “ce doare ca dracu’”. Flama dintre picioare se transformă în incendiu. Arde de viu. Autorul descrie senzaţiile de parcă le-ar fi trăit. Brusc, cititorul e băgat direct în iad: “Carnea începuse să se carbonizeze de parcă aş fi fost o fleică aruncată pe grătar şi mi-am auzit piele sfârâind, sărutată de flăcări.” Descrierile sunt macabre. De un realism grotesc. Încă din primele pagini, cartea te prinde. Te ţine în priză. Evident,personajul fără nume ajunge inevitabil într-un spital de arşi. Aici, povestea se lălăie. Prea multe amănunte, descrieri inutile, pasaje plictisitoare despre un mort cu ochii vii. De abia pe la pagina 80 cititorul este lămurit că organul i-a fost mistuit de foc. Cariera-i compromisă. Nu înţeleg de ce a trebuit să amâne atât deznodământul. E clar, actorul porno nu-şi mai poate relua meseria. De aici drama şi disperarea unui personaj conştient. Alte pagini cu prea multe detalii medicale, semn de-o documentare asiduă. În spital, Marianne Enghel, internată în pavilionul de psihiatrie, se îndrăgosteşte de el. Mult prea târziu află şi el, de ce i se acordă o aşa de mare atenţie. Femeia îi sponsorizează spitalizarea. Într-un târziu, este externat, dar obligat să poarte un costum de protecţie. Ajuns la casa acesteia, se bucură de întreaga atenţie. Aşa află că femeia este creator de gargui. Şi că dragostea sa dăinuie de şapte sute de ani, când cei doi s-ar fi întâlnit la o mănăstire din fosta Germanie, unde el, fost mercenar, ajunsese tot ars. Dacă prezentul este istorisit de victimă, trecutul este mărturisit de ea, la persoana întâi, sugestivă trecere. Cititorul este plimbat abil între planurile care se intersectează, dar şi printre amintirile care trebuie desluşite. Care sunt semnele care transcend secolele? Cititorul le va descoperi prin plăcerea lecturii. Cartea este un fantasy istoric cu povestiri în stilul Seherezadei. Mulţi au comparat-o cu “În numele trandafirului”, dar nu are aceea simbolistică greoaie. Scrierea e directă, continuă şi cu puţine bucle, semn de corectitudine publicistică şi de angajament faţă de cititor. Mai la Rose Tremain am mai găsit un discurs liric atât de captivant. Uşoare comparaţii sau metafore deranjează cititorii dornici de o literatură adevărată : “simfonie a incompletitudinii”, „firmament de stele rubinii”, „grasă ca un balon de apă”.
Editura a plătit 20.000 de euro pe drepturile de autor, dar s-a cam zgârcit la traducere. Cuvinte ca: ”aburcat”, “clătărit” nu există în limba română. Substantivarea adjectivului grotesc, repetată, devine supărătoare.
“Gargui” împachetează cu fir întins povestea pe mai multe secole. Autorul nu este un magician al literaturii, nu e un pescar de perle literare, ci un profesionist care întinde bine năvodul. Totuşi am remarcat şi uşoare valenţe literare, prin metafore de gen: “Dumnezeu se foloseşte de excrementele porcilor pentru a-şi face cunoscut mesajul”, “abstinenţa e hamul care îi oferă spiritului o şansă în plus în lupta eternă cu trupul”. Originalitatea multor sintagme este umbrită de deducţia: „Se zice că la 20 de ani omul are o faţă pe care i-a dat-o Dumnezeu, iar la 40 pe cea care o merită”. That is pure Jung! Cel care a avut o adevărată teză cu personna.
Cartea este un întreg. Are 33 de capitole, exact cât călătoria lui Dante în Infern. Merită citită.
„Această proză se remarcă printr-o deosebită claritate, prin evitarea iscusită a acelui tip de formulări bombastice şi melodramatice specifice scriitorilor minori… Gargui nu-şi poate dezamăgi cititorul … Un roman cuprinzător, intergeneraţional, plauzibil şi melodramatic fără a fi însă conciliant şi extrem de captivant. Citindu-l, am fost şocat de nenumărate ori, dar în acelaşi timp nu l-am putut lăsa din mână.” (The Globe and Mail)
„Publicat la scurt timp după romanele The Story of Edgar Sawtelle, de David Wroblewski şi The Lace Reader, de Brutonia Barry, Gargui este doar unul dintre fulminantele debuturi din această vară ale unor scriitori necunoscuţi care îmbină elementele de mister şi misticism … Vă îndemn să-l citiţi fără rezerve. Este captivant şi înspăimântător deopotrivă, este genul de film de groază pe care-l priveşti cu un ochi închis.” (The Washington Post)
„Încă de la primele pagini, este limpede că Davidson, scriind Gargui, a istorisit o poveste electrizantă.”( The Vancouver Sun)
Adauga in cosul de cumparaturi.
O traducere EXECRABILĂĂĂĂĂĂĂĂĂ 😀
Foarte bun articolul tau. Traducerea nu e chiar atat de rea, in sensul ca nu umbreste cartea; nu o ajuta foarte mult, e adevarat. Cuvinte ca cele mentionate de tine sunt singulare, restul textului curge foarte bine. Paginile de inceput, care tie ti s-au parut ca treneaza, din cauza descrierilor mie mi-au placut. Oricum, n-am mai citit asa o carte!
ehe….sapte ani de documentare.
poate iau exemplu si multi autori de la noi, ma refer la cei ce scot carti pe banda rulanta, doar ca sa se regaseasca pe rafturi.
in alta ordine de idei, bunicel romanul..traducerea este ok.
Cartea este superba!
Nu am mai citit asa ceva! Este un amestec de poezie, durere ,cinism, dezgust fata de propria persoana,iubire pura si multe altele, care o fac deosebita!
Eu as fi asemanat-o cu primele parti ale Magicianului lui John Fowles.Trebuie citita!Este o experienta unica!
Primele 50 de pagini te tin in suspans dar pe urma totul devine o ciorba tulbure si zeama lunga de ti se inchid ochii de somn, ca sa nu zic de sfirsit ca ramii dezamagit. O poveste fara sare si piper, ca si Amurg, vad ca americanii astia se dau in vint dupa fiinte supranaturale ca niste tanci de gradinita. Succesul garguiului dovedeste ca macar la citit romanul e mai matur si cu mai mult gust/
A aburca este un regionalism cu sensul de: (1), tr., a ridica o greutate in spate; (2) refl., a se urca, a se catara – prin urmare aburcat = catarat, cocotat. Personal ador cartile traduse de vorbitori de lux ai limbii romane, adica de acei oameni care au in vocabularul lor pasiv si regionalisme mustoase precum aburcat, si chiar (ce oroare pt vorbitorii de romengleza sau romana simplificata) arhaisme, cuvine mustind de poezie, sau foarte colorate cuvinte argotice.
Chiar mi-a placut cartea are un inceput foarte captivant si te tine in suspans, are si anumite povestiri in rama care mie unul mi-au placut foare mult (chiar mai mult decat firul actiunii din carte). Cartea este bogata si din punct de vedere medical, si te ajuta sa intelegi ca nu numai aspectul fizic conteaza intotdeauna. Recomand mertia citita.
Foarte buna cartea. Reuseste sa te tina in suspans pe tot parcursul, dorindu-ti sa citesti totul dintr-o suflare. Finalul destul de emotionant, un alt fel de „happy-end”.
superb….,dak ar avea si un film!!!!! :X