În acest episod intră în scenă Nikola Studenov, fiul unor ţărani bulgari din judeţul Mehedinţi. După ce urmează liceul în Craiova anilor 1960 şi este pregătit pentru viaţă de câţiva seniori interbelici ieşiţi de curând din închisoare, tânărul se hotărăşte să fugă de serviciul militar obligatoriu. Între timp, incendiază un bordel sătesc şi este introdus în mişcarea legionară de un fost şef de cuib, care îl ajută să treacă Dunărea înot în Iugoslavia. De acolo fuge în Grecia „regimului coloneilor”, dar se stabileşte la Paris, unde o vreme trăieşte ca gigolo. Peste douăzeci de ani devine un respectabil profesor suplinitor la Sorbona şi un împătimit al cailor şi al cailor-putere.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply