S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de „modelul” nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem — sau, în orice caz, ar fi bine să fim — într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare „este”, îngerul aşază un „cum ar trebui să fie”. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.
De acelaşi autor
Leave a Reply