“Căutătorule de cărţi, opreşte-te, tocmai ţi se întîmplă o clipă de care îţi vei aminti şi vei povesti peste ani: “Nu-l ştia nimeni atunci, era prima lui carte.” “Cum să nu-l ştie nimeni? Pai, nu-l ştiaţi din teatru sşi din filme?” “Nu. Era tînăr de tot, abia scotea capul în lume. Nici nu terminase facultatea de teatru. Am pus mîna pe carte, am răsfoit-o un pic şi imediat am simţit că e ceva acolo. Am luat-o şi am început s-o citesc în drum spre casă. În tramvai, citeam şi rîdeam de unul singur, de se uita lumea la mine.” Căutătorule de cărţi, crede-mă pe cuvînt, aşa va fi. Cînd cumperi o carte cu autor necunoscut, mai ales o carte de poezie, e un fel de ruletă rusească, ştiu. Eu am să-ţi spun acum, căutătorule de cărţi, ce eu ştiu dinaintea ta, pentru că am întîlnit în drumul meu acest actor-poet. Andrei Huţuleac e un copil bătrîn, oricum am aborda problema, pe orice cale a hărţii din palma lui am încerca sî citim adevăruri invizibile. Numele lui este o formulă (al)chimică: “Huţu” – onomatopee de dat cu leagănul, de joacă şi “leac” – substantiv vindecător pentru cel ce asistă la joaca de orice fel a acestui artist. Fie că e o joacă pe scenă, fie că e o joacă a gîndurilor pe hîrtie, a cuvintelor dîndu-se huţa. Huţuleac se ocupă mai mult cu a fi spectatorul obiectiv şi amuzat al vieţii lui, decît cu a-şi trăi viaţa. Şi cum stă el aşa spectator la viata lui – spectator plătitor de bilet, bineînţeles – din cînd în cînd simte nevoia să tragă nişte constatări. Huţ nu trage niciodată concluzii, el trage constatări. Astea-s poeziile lui Andrei Huţuleac. Constatări obiective despre viaţa care îl trăieşte. Şi cum viaţa lui Huţ nu e o viaţă ieşită din comun, cititorul de poezie huţulesciană are tot timpul senzaţia că ar fi putut scrie şi el exact acelaşi lucru ca Huţ, dacă s-ar fi gîndit un pic mai mult. De fapt, n-ar fi putut, e doar sentimentul ala pe care ţi-l dau lucrurile făcute simplu şi organic, sentimentul că poţi şi tu, sau că e şi un pic din tine acolo. Şi cînd colo, numai Huţ poate scrie ca Huţ. Două lucruri i le-aş dori copilului bătrîn: primul ar fi să-şi păstreze îndemînarea asta a fiinţei lui de a rîde de sine acolo unde orice poet normal ar găsi material pentru un bocet şi al doilea ar fi să nu devină o javră doar pentru că a înţeles aşa de devreme cum merg lucrurile. Iar ţie, căutătorule de cărţi, ţi-aş dori să risti şi să cumperi cartea asta.” (Lia Bugnar)
Leave a Reply