Citind volumul “Fals tratat de manipulare”, o carte care nu i-a plăcut să o scrie, aşa cum mărturiseşte Ana Blandiana, mi-am amintit de Doina Cornea, cum a fost pusă cap de listă de către manipulatorii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, încă din decembrie 1989. Când am întrebat-o după vreo doi ani cum de le-a permis să-i folosească numele, mi-a răspuns: “de proastă, rolul femeii e la cratiţă.” Ana Blandiana i-a refuzat din prima, aflăm din carte.
De obicei, înţelepţii se prind repede de ce se întâmplă unele lucruri, proştii continuă să fie căprari ai plutonului conformist, în trend cum s-ar spune, şi nu au nelinişti, doar certitudini.
“Fals tratat de manipulare” e cea mai clară, tonică şi consistentă biografie a tranziţiei româneşti, scrisă de un om împăcat cu sine, dar îngăduitor cu impostorii care ne-au furat idealurile de prosperitate şi de democraţie. De ce atâta lejeritate? Pentru că la fel ca bunul său coleg de rezistenţă, Corneliu Coposu, nu şi-a dorit nimic pentru sine, nici funcţii publice, nici sinecuri. A rămas siderată când şeful statului, pe care ea l-a ridicat pe umerii firavi ai Alianţei Civice, a întrebat-o “ce vrei?”
Scrisă fără patimă, în stilul marilor cărţi de memorialistică, eroul Ana Blandiana, Doina pentru cunoscuţi, se detaşează cu măiestrie de “zdrenţele putrezite ale istoriei care au continuat să fermenteze în mici focare de infecţie ideologică.”
Printre cronicari există o vorbă: capodoperele nu se povestesc, trebuie savurate.
Cititorule, cel care eşti la început de drum şi nu vrei să fii strivit de şenila indiferenţei, pune mâna pe carte, dacă vrei să fii un învingător.
Din povestea celor 25 de ani de la Revoluţie, Ana Blandiana pare să fie singura victimă a sistemului care şi-a biruit adversarii cu deferenţă, stil şi nonşalanţă.
În faţa memoriei timpului rafturile de cărţi şi Memorialul de la Sighet, unic autor Ana Blandiana, vor da proba durabilităţii.
Niciunul dintre cei care au strâmbat nasul în faţa ei, de la Silviu Brucan, la Emil Constantinescu, n-au clădit nimic. Nu este o carte de istorie. Autoarea vrea să se înţeleagă pe sine şi prin mărturisirile sale, înţelegând-o ne înţelegem pe noi mai bine.
Ana Blandiana a fost un slujitor al ideilor. Alţii n-au înţeles-o. Din oportunism au pus „ideile să-i slujească” şi s-au declarat învinşi de sistem.
Nu mă aşteptam ca delicate poetă să ne facă mari dezvăluiri. Nu este un jurnal de investigaţii sau un jurnal de luptă cu sistemul, e mult mai mult. O carte scrisă din propriu-i Olimp. Autoarea îi face pe hadeşii infernului postcomunist cioclii propriilor morţi.
O simplă luptătoare pe frontul cuvintelor a reuşit să desţeasă un încâlcit aparat de propagandă, cu toate artileriile şi comandamentele de gardă, pentru a ne spune, nouă, că întodeauna eroii au blândeţe şi delicateţe.
Citind această carte, te simţi părtaş la victoria Anei Blandiana cu sistemul. Şi nu e un lucru simplu, ci bine făcut.
Ca unul care o cunoaşte de treizeci şi cinci de ani, pot spune că încă nu a spus totul.
“Nu sunt făcută să conduc oamenii, ci să-i emoţionez şi să-i conving,” ne repetă mai mereu în carte. Astfel de oameni, care nu vor nimic pentru sine, sunt periculoşi pentru domniile vremelnice, dar rămân în poziţia chiparosului, când chiar brazii se îndoaie.
Faceţi-vă loc în biblioteci!
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply