Amy Tan – Salvând peştii de la înec

UnknownSalvând peştii de la înec (2005) este o minunată aventură pe tărâmuri exotice. Bibi Chen, cunoscută în cercurile mondene din San Francisco drept o protectoare a artelor, organizează pentru unsprezece prieteni apropiaţi o călătorie de neuitat în China şi Birmania, pentru a admira comorile de artă şi cultură prezente pe traseu. Ghinionul face ca Bibi Chen să moară în circumstanţe bizare cu puţin timp înainte de călătorie. Însă asta nu o împiedică să-şi însoţească prietenii în spirit, asumându-şi astfel rolul de martor pe alocuri indulgent, pe alocuri intransigent al gafelor şi prejudecăţilor culturale cu efecte mai mult sau mai puţin dezastruoase, al descoperirilor şi evoluţiei relaţiilor între membrii grupului. Cei unsprezece, plus naivul Bennie, noul conducător de grup, îşi încep expediţia ca orice turişti în căutare de exotic şi inedit, dar ajung să trăiască experienţe la limita miraculosului picăresc: intenţiile se bat cap în cap cu rezultatele lor, superstiţiile cu evidenţă şi idealurile cu realitatea într-o manieră pe cât de bizară, pe atât de amuzantă, sub privirea pătrunzătoare a spiritului lui Bibi Chen.

„O farsă construită cu măiestrie şi umor, parţial un roman de dragoste şi parţial unul de mistere… Punându-şi la bătaie remarcabilul talent de povestitoare, Amy Tan face din această carte o sursă de plăcere pură, mai ales prin comentariile sale spirituale şi observaţiile de un mare rafinament psihologic…” San Francisco Chronicle

De acelaşi autor

Clubul norocoaselor


Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *