Amos Oz – Soţul meu, Michael

În Ierusalimul anilor 50, perpetuu dezamăgită de viaţa pe care o duce, de soţul care nu a reuşit s-o cunoască, tânăra Hanna Gonen consemnează în jurnal realitatea domestică monotonă – al cărei cenuşiu nici măcar experienţa maternităţii nu-l poate alunga – şi fantasmele tumultuoase în care îşi găseşte alinarea.

„Când am terminat Soţul meu, Michael, în aprilie 1967, cu o lună înainte de izbucnirea Războiului de Şase Zile, când m-am eliberat, în sfârşit, din sclavia în care mă ţinuse Hanna, m-am aşezat liniştit şi am citit ce scrisesem, după care am fost năpădit de îndoieli: aveam în faţă un roman fără crime şi fără trădări, cronica anunţată a unei căsnicii eşuate, o femeie aflată în pragul isteriei, un soţ tăcut, un copil obtuz, vecini odioşi şi un Ierusalim rece, trist şi ameninţător. (…) Soţul meu, Michael a văzut în cele din urmă lumina tiparului în luna aprilie a anului 1968. Spre surprinderea editorului, dar şi spre surprinderea mea şi a tuturor apropiaţilor mei, care citiseră romanul în manuscris, Soţul meu, Michael a devenit aproape peste noapte un bestseller, citit atât de femei, cât şi de bărbaţi, vânzându-se în aproape o sută treizeci de mii de exemplare numai în Israel şi sute de mii de alte exemplare în cele douăzeci şi opt de ţări în care a fost tradus. Poate că este adevărat că uneori o carte este universală tocmai pentru că e provincială, şi cuprinzătoare tocmai pentru că e minimalistă. Poate.“ (Amos Oz, 2008)