Nu-mi place deloc proza de Amelie Nothomb. Nu cred că-i reuşeşte tehnica japoneză de scriere a romanului, pe care bănuiesc că încearcă să o copieze. Cosmetica duşmanului pare o dramatizare a unei piese de teatru clasic în două personaje. Ce aduce, totuşi, nou? O altă scenografie. Ucidem ce iubim pentru că iubirea ne duce la pierzanie. Aceasta este concluzia mini-romanului “Cosmetica dușmanului” de Amelie Nothomb, un roman- dialog care tratează o temă ultra dezbătută mai ales în Grecia Antică – dualitatea spiritului. Ne suntem victimă și călău, trăim guvernați de obsesii, partea vinovată învinge mereu ființa pură, iar acceptarea sinelui înseamnă cedare și autodistrugere.
Departe de a fi o carte memorabilă, „Cosmetica dușmanului” este un roman-aperitiv, obscur, tabloid.
De acelaşi autor
Leave a Reply