Amartya Sen – Dezvoltarea ca libertate

Dezvoltarea ca libertate conturează nevoia pentru o analiză integrată a activităţilor economice, sociale şi politice, implicând o varietate de instituţii şi multe reprezentări interactive. Ea se concentrează în special asupra rolurilor şi interconexiunilor dintre anumite libertăţi instrumentale cruciale, incluzând oportunităţi economice, libertăţi politice, facilităţi sociale, garantarea transparenţei şi protecţia socială. Aranjamentele sociale, implicând multe instituţii (printre altele, statul, piaţa, sistemul juridic, partidele politice, media, grupurile de interes public şi forumurile de discuţii publice) sunt cercetate prin prisma contribuţiei lor la sporirea şi garantarea libertăţilor fundamentale ale indivizilor, priviţi ca agenţi activi ai schimbării, şi nu ca receptori pasivi ai beneficiilor distribuite.

Cartea este bazată pe cinci prelegeri pe care le-am susţinut ca Preşedinte onorific în cadrul Băncii Mondiale în toamna anului 1996. A mai existat o prelegere în noiembrie 1997 referitoare la abordarea generală şi implicaţiile sale. Am apreciat oportunitatea oferită şi provocarea presupusă de această sarcină şi am fost în mod deosebit încântat de faptul că acest lucru a avut loc la invitaţia Preşedintelui James Wolfenson, căruia îi admir viziunea, priceperea şi omenia. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez îndeaproape cu dumnealui în urmă cu ceva vreme, ca membru în Consiliul de Administraţie al Institutului pentru Studii Avansate din Princeton şi, recent, am urmărit, de asemenea, cu mare interes, impactul constructiv al conducerii domnului Wolfenson.

Banca Mondială nu a fost invariabil organizaţia mea favorită. Puterea de a acţiona bine este aproape întotdeauna asociată cu posibilitatea de a face contrarul şi, ca economist profesionist, am avut ocazii în trecut să mă întreb dacă Banca nu ar fi putut acţiona cu mult mai bine. Aceste rezerve şi critici sunt pe hârtie, astfel încât nu mă văd nevoit să fac o „spovedanie” a gândurilor sceptice ascunse. Toate acestea au făcut să fie în mod special salutată oportunitatea de a prezenta Băncii propriile mele puncte de vedere cu privire la dezvoltare şi la elaborarea politicii publice.

Această carte totuşi nu este destinată, în primul rând, oamenilor care lucrează în/sau pentru Bancă, sau în alte organizaţii internaţionale. Şi nici nu este numai pentru cei care stabilesc politicile şi planifică acţiunile guvernelor naţionale. Ea este mai degrabă o lucrare generală despre dezvoltare şi raţiunile practice care stau la baza acesteia, îndreptată în special către dezbatere publică. Am rearanjat cele şase prelegeri în douăsprezece capitole, şi pentru a fi mai clare, dar şi pentru a face varianta scrisă mai accesibilă cititorilor nespecialişti. Am încercat, într-adevăr, să fac discuţia cât mai netehnică posibil, şi am făcut trimiteri la literatura mai oficială – pentru aceia înclinaţi în acea direcţie – numai în notele de sfârşit. Am formulat observaţii, de asemenea, cu privire la experienţele economice recente care s-au produs după ce am susţinut prelegerile (în 1996), cum ar fi criza economică asiatică (care a confirmat câteva dintre cele mai rele temeri pe care le exprimasem în acele prelegeri).

 

Order Dezvoltarea ca libertate Preţ @ RON28,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *