În noul roman al lui Alexandru Vakulovski se ţese o lume dezăbuzată, în care speranţele mor înainte de a se naşte, o lume în care dragostea pentru o altfel de „Lolita” e ucisă, lent, de neputinţă, iar prieteniile se leagă tot în jurul neputinţei. Aşa cum ne-a obişnuit, Vakulovski vorbeşte despre un anume fel de ratare, în starea ei pură, o ratare pentru care nu personajele sunt vinovate, ci lumea din jurul lor. Şi aici, ca şi în volumele precedente, naratorul e conştient de propria-i distrugere, dar incapabil de a i se împotrivi.
De acelaşi autor
157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană
Leave a Reply