Basarabeanul Tiuk, Alexandru Vakulovski, publică la Cartier o nouă carte: 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, scrisă la Tescani, unde a beneficiat de o bursă ArtistNe(s)t. Dacă titlului îi lipeşte din final semnul mirării (exclamării n.a.), asta e fie din neglijenţa corecturii, fie din nepriceperea autorului la gramatica limbii române. Între noi fie vorba, absolventul de Litere de la Cluj încă nu şi-a dat examenul de cetăţenie română, dar are pretenţii de literat român. Dacă s-a remarcat prin Pizdeţ, intitulat roman, volum clar interzis pudibonzilor, dar considerat un manifest al Generaţiei X, Vakulovski se întrece în limbaje licenţioase cu vocea cartierului în noua sa acţiune zis literară.
Dacă nu ai cunoscut niciodată oamenii de la Roşia Montană, parcurgând cele 157 de trepte spre iad… ai fi tentat să crezi că localincii aşezării din Apuseni ar fi narcotizaţi permanent, fie cu droguri, fie cu băutură, într-un perpetuu sevraj şi obsedaţi de sex. Totul e negru. de la sufletele oamenilor, la mine, la Tăul din vârful dealului. „Pastile, injecţii, cearcăne, cicatrice…” Personajul principal e o curvă de mică. Deşi virgină, tot curvă o fac bunicii. La fel ca pe mama ei. Ajunge rapid la maturitate. Prietena ei Angela o lămureşte că „a te fute e ceva plăcut”. „Futut e când un bărbat îşi bagă pula într-o femeie,” simte autorul să întărească un text plin de astfel de acţiuni. Personajele lui Vakulovski sunt altfel decât cei din Roşia Montană. E o lume imaginară de necredincioşi, vulve, lesbiene, băieţi care scot pirita din mină îndesând-o în anus, preoţi care necinstesc Altarul Domnului. “Roşienii vorbesc despre Dumnezeu doar atunci când vor să te fraierească” trage Vakulovski o părere, de parcă nu a auzit niciodată cât de credincioşi pot fi minerii. Roşia Montană este poate singura comunitate rurală din România cu patru lăcaşe de cult. Dar de la Tescani, unde Andrei Pleşu a lăsat puterea seducţiei pentru a găsi pe cea a comunicării, în timpul exilului său, tânărul hipăr Vakulovski, peste ani, avea să aibă o umoare indusă, o răutate agresivă şi un scris „futizant”. „În podul grădiniţei era fostul primar, câţiva consilieri, nevestele lor şi câteva curve. Erau toţi un ghem, nu mai ştiau cine cui i-o trăgea. ” Dacă în Bacovia plumbul juca rolul de piesă grea, la basarabeanul Vakulovski sexul e piesa rea. „Îl sărut pe gât, pe piept, pic în genunchi şi îi mângâi penisul, îmi plimb limba pe el, îl iau în gură. Îi fac o felaţie dură, până când simt contracţii în gură. Sperma îmi loveşte cerul gurii, o adun pe toată şi o înghit”, semnat Alexandru, file de poveste.
Această carte nu se poate încadra niciunui gen publicistic. Literatura erotică e o artă. 157 de trepte spre iad sunt doar trăirile teribilist-vulgare ale unui adolescent întârziat, care face şi el un ban din vagizoralitatea pusă pe hârtie.
Dacă Bram Stoker a făcut Transilvania celebră în lume, nefiind niciodată pe pământul dintre „păduri”, aşa şi Alexandru Vakulovski, păstrând, totuşi, proporţiile ar putea deveni pentru un timp „un mic Stoker pentru Roşia Montană”. Noroc că editura de la Chişinău nu se bucură de o prea mare vizibilitate.
Decât să dai 21 de lei pe carte, mai bine googăleşti sau cel mult cumperi o revistă cu coperţi negre. De ce să dai bani pe Vakulovski?
De acelaşi autor
Brian Stoker? Tu ai citit vre-odata Dracula? Mai verifica odata numele, si in plus vezi cati ani s-a documentat Bram Stoker inainte de a termina Dracula!