Alexandru Cristian – Între elefant, urs și dragon. Spre o nouă arhitectură globală

1Recomandat de BOOKiseala.ro

De Narciz Bălăşoiu

Într-o lume viscerală, în care anomia tronează impozant, lucrarea istoricului Alexandru Cristian vine să așeze în matcă un spațiu tematic aproape trivializat prin exuberanța de abordare utilizată adesea în mediile de specialitate. Voci mai mult sau mai puțin avizate s-au lansat în ultima decadă într-o canonadă pseudoepistemologică, menită a valida prejudecăți și obsesii despre un spațiu geopolitic a cărui detentă economică și militară nu poate fi ocultată.
Pe acest fond, monografia Între Elefant, Urs și Dragon se distinge prin echilibru, luciditate, dar mai ales prin distanța igienică impunsă față de prozelitismul pandemic pe care conceptul BRICS continuă să-l alimenteze. Lucrarea de față este prin excelență un excurs sobru, rece, uneori cu accente cinice pe coordonatele căruia fiecare dintre actorii ce compun acronimul evocat își va fi găsit crochiul mustind de imperfecțiuni. Un exercițiu de analiză autentic echivalează cu ridicarea vălului. Aceasta este provocarea cvasi-riscantă pe care autorul și-a asumat-o încă din preambulul demersului: studierea actorilor într-o lumină naturală. Dincolo de rigoarea științifică utilizață în această întreprindere pornită de la firul ierbii prin utilizarea de metadate, statistici paradoxale, și informații inedite, filonul estetic merită consemnat. Maniera de lucru în care Alexandru Cristian își construiește cazul incumbă o dimensiune ce frizează lirismul, fapt pentru care digestia unui subiect, la primă vedere, ațos, exclusivist, devine facilă pentru marea masă de cititori. Cu un asemenea decor atent ticluit, geopolitca, studiile de securitate și analizele economice interferează cu o naturalețe remarcabilă.

Într-o sincrozinare perfectă cu dinamica halucinantă a agendei globale lucrarea poate fi utilizată drept compendiu, în care forțele motrice responsabile de ascensiunea unor state precum Federația Rusă și China sunt abil descrise. Slăbiciunile acestor actori cu o postură tot mai impozantă pe marea tablă de șah sunt la rându-le distilate cu generozitate. Într-un interval când Rusia proiectează haosul la porțile estice ale lumii occidentale, în vreme ce ascensiunea Chinei a determinat schimbări de ordin strategic în politica externă a SUA, exercițiile de reflecție în raport cu acești actori devin cardinale.  Locul hărăzit României pe harta lumii, reclamă o atenție sporită, și un efort suplimentar de înțelegere a fenomenul BRICS. De la simplul cititor avid de informație și până la decidentul implicat în formularea de politici și strategii, lucrarea găsește formule de adresabilitate adecvate.  Pentru spațiul livresc autohton, o abordare atât de dezinvoltă, dar tenace, constituie fără îndoială o bătălie câștigată în lupta cu provincialismul.

Order Între elefant, urs și dragon. Spre o nouă arhitectură globală Preţ @ RON24,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *