Alexander Bibac – Trecere

UnknownNăscut la Braşov, Alexander Bibac (Mircea pentru apropiaţi) s-a făcut cunoscut în România ca actor şi interpret. A participat la festivalul de muzică uşoară de la Mamaia în 1971 şi a făcut parte din echipa cunoscutului Teatru al Tineretului din Piatra Neamţ. Constrângerile anilor comunismului îl obligă să se expatrieze. Se stabileşte în Suedia, unde vocaţia sa de scriitor şi de pictor îşi găseşte împlinirea. Activează în cadrul Centrului Inter-naţional de Cultură din Malmö, devenind un promotor al culturii, nu numai al celei aparţinând ţării de adopţie, ci şi al artei şi culturii româneşti. Proza sa scurtă, plutind între profunzimi filosofice şi piscuri ale fanteziei, aduce o viziune a lumii complexă, foarte personală şi nu lipsită de valenţe ale concretului.

 

„Întreaga terasă, feţele oaspeţilor, veşmintele, totul pălise la culoare, devenise fantomatic. Cele două prietene priveau uluite. În lumina ciudată care le învăluise, nimic şi nimeni nu mai avea umbre. Scânteierea diamantelor, a perlelor, devenea tot mai puternică. Mănunchiurile de lumină aruncate de mulţimea pietrelor preţioase păreau că ţipă, amestecându-se cu foşnetul uscat al norului argintiu care devenea din ce în ce mai des şi mai mare pe măsură ce se apropia de terasă. În câteva clipe deasupra oaspeţilor se formă o uriaşă boltă argintie. Mii de aripi foşneau ca un ecou stins, lumina lunii părea absorbită de trupurile transparente cu luciri de mătase care se zbăteau în aer izgonind întunericul. Timpul se oprise în loc, la fel ca şi gândurile celor care priveau împietriţi, fără să-şi creadă ochilor, la ce se întâmpla în jur.”

Order Trecere Preţ @ RON40,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *