Naraţiunea la persoana întâi a unei fetiţe de circari, care se teme că mama ei va cădea din înaltul cupolei, unde atârnă la propriu de nişte fire de păr, e de fapt o permanentă căutare a identităţii, într-o lume fără repere şi rădăcini. România, din care a plecat la trei ani, reprezintă pentru ea mîncărurile specifice, gătite de mama în rulota, şi veştile despre rudele rămase în şara lui Ceauşescu, silite să îndure mizeria şi umilinţa cotidiană. Iar celelalte ţări pe care le străbate cu circul, în Europa şi America de Sud, nu sunt pentru ea decât locuri de staţionare temporară a rulotei. Asocierea între prozaic şi poematic, între candoare şi cruzime, între prospeţime senzorială şi angoasă, între concret şi metafizic fac din această carte excentrică o dovadă de har literar, o revelaţie.
Leave a Reply