Dintr-un colţ al Amsterdam Bibliotheek, care nu e numai un templu al cărţii, ci şi un spaţiu deschis de literatură, muzică şi artă, în care rezonează mai multe culturi, poţi scrie şi comenta la un ceai. Acolo unde esenţa, trăirile şi spiritualitatea unui întreg imperiu se interconectează, inspiraţia parcă îţi dă aripi.
Ca unul care am coordonat zeci de campanii electorale şi mi-am dedicat ceva ani unor experienţe mai mult comice decît tragice, pot spune că jurnalul consilierului faţă cu reacţiunea din teren e literatura unui sport jucat fără reguli, de către un autor încăpăţînat să nu se adapteze.
Dacă la români, în 2008, la fel ca înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, alegerile se cîştigă cu traista de bunătăţi, Adriana Săftoiu a ţinut să infirme evidenţa. Şi a reuşit. A plecat singură la drum şi a ajuns tot singură, în finalul unei întoarceri superbe la Urlaţi.
Cartea e ca un reportaj care ai vrea să nu se mai termine. Cum mai e timpul prin Cioceni, de ce Albeşti-Paleologu nu are nimic mai nobil decît sufletul deschis al sătenilor, cît entuziasm mai poate avea preotul Lazăr şi de ce nu există spirit comunitar la Zărnoaga, toate le-ai mai vrea povestite încă o dată.
La un pahar de Amstel, cu un adagio de Verdi în ureche, vorbesc despre Urlaţi, în loc să mă conving că studenţii din Leiden sînt mai fericiţi decît ai noştri. Cartea Adrianei Săftoiu merită parcursă. E un itinerar prin batjocura numită campanie electorală, un jurnal care despică amăgirea de coaja dezamăgirii, un raport de activitate al unui proaspăt politician care mai are soluţii. Şi asta mi-a ademenit pofta de scris. Citeşti şi nu-ţi vine să crezi că Adriana Săftoiu, cînd nu parchează maşina în noroi, face literatură.
Jurnalul e o cronică. O lecţie de campanie electorală. Dar şi un pariu cîştigat. E bine că nu toată lumea din politică joacă la fel. Şi autorul nu ne-a vorbit despre complexe, amăgiri sau tratamente cu mici şi bere, ci despre conştiinţă, forţă şi determinare. Sigur că picanteriile cu răsturnarea microbuzului din cauza luptei pe baloane sau bătăliile pentru „pereline“ dau savoare textului. Ce m-a făcut să termin cartea nu au fost alegoriile sau epitetele, nici bucătăria de campanie. Nu prea mă amestec cu Gicu din Zărnoaga, pentru că avem universuri diferite, nici cu voluntarii galbeni care au aceleaşi figuri de la Valea Călugărească la Bolintin sau înapoi. Convingerea Adrianei în proiectul ei paşoptist m-a prins. Încă se mai poate să nu-ţi baţi joc de Dumnezeu şi de omul sărac.
De acelaşi autor
Buna ziua,
Doresc sa transmit cateva sugestii si opinii in legatura cu activitatea de europarlamentar, a doamnei, din prezent dar si pentru viitoarele alegeri.
Am rugamintea transmiterii adresei email, a doamnei si a unei oferte a volumelor sale, care sa contina si plata expedierii in Canada.