Într-un oarecare sătuc marocan, scăldat din belşug de soare şi vrăjit de apropierea mării, urmează să aibă loc o nuntă. Invitaţii – rude şi cunoscuţi, vecini, prieteni – se adună cu mare entuziasm ca să participe la eveniment. Absent (ne)motivat este tocmai mirele, un chefliu simpatic şi neserios care nu-i în stare să accepte viaţa de om însurat, iar în căutarea lui, pentru a mai salva ceva din ceremonia ratată (sau măcar din aparenţe), este trimis un nepot tânăr şi cu (prea)mult simţ de observaţie.
Povestea cu iz detectivistic se aseamănă cu un delirant road movie oriental, cu surprize în lanţ, şoferi de taxi (aproape) clarvazători , negustori, şarlatani, cerşetori, case în care moralitatea este îndoielnică, locante, bordeluri… O lume pestriţă, zgomotoasă, pasională, zugrăvită în culori tari, ironii muşcătoare şi umor negru; rezultatul este un soi de Macondo magrebian nostalgic şi amuzant totodată, dar un Macondo în care toată lumea visează să plece „ în Vest“.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply