Lucian Boia – Sfârşitul Occidentului?

sfarsitul-occidentului-spre-lumea-de-maine_lucian boiaDe Marius Ghilezan

Lucian Boia nu se hazardează în predicţii despre viitor. Nu vrea să fie un Nostradamus al vremurilor de azi. Citind “Sfârşitul occidentului?”, una dintre ultimele sale cărţi nu am făcut decât să mă amuz şi să-mi amintesc de vorbele unui distins confrate: “de ce e mare analist Ion Cristoiu? Pentru că formulează întrebări şi dă toate răspunsurile”. Aşa şi măria sa Lucian Boia. Moare sau nu moare Occidentul? Face un tabel cu variabile dependente şi independente, de la căderea imperiului roman şi până şa încălzirea globală şi dă drumul la un SPSS literar, numit analiză. Sigur că pentru cei care nu s-au învrednicit cu cititul, a altor scrieri decât buletinul meteo sau a rubricilor sportive, scrierea lui Lucian Boia poate fi încadrată în tematica “cultura pentru mase”. Şi nu e un demers rău. Ba are şi o scriitură uşoară. “America a cucerit lumea în mai mare măsură prin cultură decât prin industria şi armatele ei. De la Harvard la hamburgher, trecând prin filmele sau muzica Americii, lumea s-a pus la ora americană (cu tot ce e bun sau mai puţin bun: dar şi subcultura tot cultură este). America îi face pe oameni să viseze. Cine visează la China? (Conştienţi de acest handicap, chinezii investesc în propaganda culturală. Cultura este însă o chestie de seducţie. Şi nu e destul doar să vrei să seduci”, iată o judecată de valoare. Şi coafezele, între doi clienţi, trebuie să se laude cu cititul. Şi textul curge, are limbaj colocvial, înşiră un set de paradigme, dar tot nu ne lămureşte? Se va sfârşi Occidentul?

de acelaşi autor:

Sfârşitul Occidentului?

De ce este România altfel?

Istorie şi mit în conştiinţa românească

Germanofilii

România, ţară de frontieră a Europei

Capcanele istoriei

Explorarea imaginară a spaţiului

Istoriile mele

Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre

Jules Verne

Două secole de mitologie naţională

Franţa, hegemonie sau declin?

Occidentul

Mitologia ştiinţifică a comunismului

Omul şi clima

Tinereţe fără bătrâneţe

Jocul cu trecutul

Mitul democraţiei

Napoleon III cel neiubit

Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit

Order Sfârşitul Occidentului? Preţ @ RON22,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *