Henry Miller – Lumea sexului

La Editura Polirom, în seria de autor „Henry Miller”, va apărea volumul Lumea sexului de Henry Miller, o traducere inedită, realizată de Alexandru Vlad. „Îmi place Henry Miller şi, nu degeaba, cred că este cel mai mare scriitor american contemporan.” (Bob Dylan)

Conştient de dezaprobarea pe care au stârnit-o cele două Tropice ale sale în rândul unora dintre cititorii săi, precum şi de opoziţia pe care alţi cititori au sesizat-o între conţinutul licenţios şi fragmentele contemplative, eseistice şi filozofice care abundă de asemenea în romanele sale, Henry Miller îşi propune cu această scurtă scriere la obiect să-şi expună limpede şi răspicat poziţia în controversă, explicând de ce, din perspectiva lui, nu există nici o contradicţie între senzualitatea debordantă din romanele sale, crezul său artistic şi filosofia sa de viaţă. Miller se exprimă şi aici într-un limbaj direct şi lipsit de pudoare, povestindu-şi propriile experienţe sexuale din anii tinereţii şi apoi formulându-şi concluziile filosofice.

“Miller este singurul scriitor de proză a cărui valoare depăşeşte toată literatura de limbă engleză scrisă în ultimii ani.” (George Orwell)

“Mişcându-mă de la o casă la alta, de la fereastră la fereastră, speranţa mea nedesluşită este să dau cu ochii de vreo femeie spunându-şi singură noapte bună într-o oglindă ciobită. Dacă măcar o dată aş surprinde acea ultimă privire înainte de-a stinge lumina!”(Henry Miller)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

No Responsesto “Henry Miller – Lumea sexului”

Trackbacks/Pingbacks

  1. porţia de citit « Mihai Victus | Blog - [...] detalii găsiţi AICI [...]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *