Premiul Nobel pentru Literatură, 1954
“pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în “Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan“
De Marius Ghilezan
Cartea “Bătrânul şi marea” a lui Ernest Hemingway, la fel ca şi “Maestrul şi Margareta” a lui Mihail Bulgakov, am interpretat-o altfel la maturitate decât la vârsta adolescenţei. Aşa mi s-a întâmplat şi cu “Ana Karenina“. Cărţile mari ale umanităţii sunt cele pe care orice vârstă le savurează şi le dă interpretări noi.
La maturitate am priceput altfel plecarea solitară a bătrânului în căutarea peştelui cel mare. Am remarcat nu numai dorinţa sa de a ieşi din sărăcie. Ci mult mai mult. Singurătatea apostolică a unuia care nu mai are cui să-i împărtăşească experienţele sale de viaţă. Pentru cei care nu au citit capodopera lui Hamingway, amintesc momentul în care bătrânul a pândit fluxul pentru a pleca din nou. De data asta singur. Timpul trecea, iar gândurile i se întunecau. La un moment dat, liniştea necuprinsă a mării se tulburase de trasul plutei în adâncuri. “Trebuie se fie un peşte mare pentru că trage de funie şi duce barca în larg”, şi-a zis Santiago, dintr-o dată fericit.
Există şi două filme animate:
Bătrânul şi-a închipuit deja că având o pradă de asemenea mărime s-a făcut bogat. Problema era cum să-l aducă la suprafaţă şi să-l omoare.
VREI SĂ FII CEL MAI CUNOSCUT AUTOR ROMÂN DE EBOOK?
Micul mare gigant conducea ostilităţile. Fiind în mediul său părea mai puternic. Dar bătrânul nu s-a dat bătut. Două zile şi trei nopţi s-a luptat cu vieţuitoarea acvatică. Aici e momentul culminant, atât de bine ilustrat de pesiagistul şi aventurierul de geniu care a fost Hemingway. Va birui sau va fi tras în adâncuri? Care dintre cei doi, omul sau fiinţa acvatică, va triumfa unul asupra celuilalt? Iată suspansul. Peştele era prins. Deci teoretic Santiago avea un avantaj. Mai trebuia să-l aducă la suprafaţă şi să-l omoare. Dar peştele scapă mereu în adâncul întunecos, având la celălalt capăt al firului barca şi cu bătrânul în ea. Pericolul era din ce în ce mai mare. Bătrânului îi sângerau mâinile şi umărul, buzele-i erau crăpate, îi era foame şi frig. Proviziile erau pe terminate, iar peştele îl trăgea tot mai în larg. În cele din urmă, prada oboseşte prima. Astfel, s-a ridicat la suprafaţa apei. O clipă de uimire i-a fost posibilă bătrânului. L-a văzut. Era un peşte-spadă, mai mare decât barca lui. Rapid, i-a străpuns inima, dar nu putea fi urcat în barcă. Aşa că l-a târât în apă. Bucuria valorii sale în bani era nemărginită. Bătrânul a uitat de dureri, sângerări şi de foame. A pus velele pentru a ajunge mai rapid la ţărm. Dar cum pe mare ca şi în viaţă primejdiile apar când ţi-e lumea mai dragă, atacul rechinilor l-a pus la grea încercare. Nu unul, ci vreo trei ca nişte monştrii marini. Atacau, se repliau. Bătrânul biruise câţiva, dar din adâncuri apăreau alţii. Lupta sa a continuat până aproape de ţărm, timp în care rechinii rupeau hălci întregi din prada sa. Când a ajuns istovit în port, din captura sa nu mai rămăsese decât capul.
Bătrânul s-a întors la rânduielile sale din colibă, mai singur, mai disperat, mai sărac.
Scriind această minunată povestire, Hemingway s-a mărturisit pe tine într-o alegorie cu mai multe semnificaţii. Eu am prins doar două: neîmpăcarea geniului cu mercantilismul lumii care nu-l înţelege şi pilda creştină că în cer nu iei nimic cu tine. Marea cunoaşterii, cea din Biblie, şi-a găsit o interpretare de mare profunzime în opera de la sfârşitul vieţii autorului american refugiat în Cuba.
“Bătrânul şi marea” este o carte mare. Merită dacă nu devorată, măcar citită. Santiago e în fiecare dintre noi, fie că ne dăm cu Bantley-uri, fie că de abia avem ce pune pe masă. Aici a biruit Hemingway.
Ernest Hemingway s-a aşezat în comunitatea aflată la 20 de km de Havana, înainte de cel de-al doilea război mondial, şi s-a pus riguros pe scris: “Pentru cine bat clopotele”, “A Moveable Feast”, “Dincolo de râu şi între copaci” şi “Bătrânul şi marea”, pentru care a luat premiul Nobel în 1954. Povestea, la fel ca multe altele, are la bază o întâmplare reală despre care Hemingway a scris în 1936 în revista Esquire. Articolul se numea “Pe apele albastre – Scrisoare de pe Gulf Stream” şi istorisea despre viaţa unui batrân pescar a cărui pradă fusese devorată de rechini, insă el a supravieţuit. Nu este locul în care el s-a sinucis, ci doar aşezământul în care şi-a început vasalitatea faţă de depresia pe care o purta aevea în el.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
am comandat cartea „batranul si marea”de pe data de 02.02.2011 si nu mi-a fost livrata inca. astept raspuns.
comanda dvs a fost procesata. Cartea o veti primi pana joi sau vineri
foarte interesant aceasta opera
O nuvela formidabila , inchinata maretiei omului ! Marea il invinge pe batranul „salao” Santiago , dar nu-l infrange !