Currently Browsing: Eseuri

Stephane Hessel – Indignaţi-vă!

Francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, deportat la Buchenwald, condamnat la moarte prin spânzurare, membru al comisiei care a redactat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian, Anti-Sarko, Bătrânul Indignat de 94 de ani continuă să uluiască şi să-şi contrarieze contemporanii. Stéphane Hessel şi-a transformat viaţa într-un model de militantism politic. E greu de spus dacă succesul acestui manifest politic era predictibil. Un milion şi jumătate de exemplare vândute în şaptesprezece ţări! E poate mai degrabă succesul unui om, decât al textului său, căci nu cred că o altă „biografie“, mai cuminte, ar fi născut o asemenea reacţie în conştiinţele cititorilor europeni. Istoria textului începe cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din mai 2007. Atunci, candidatul Nicolas Sarkozy făcea o haltă pe platoul montan des Glières, loc cu mare încărcătură în memoria luptătorilor din al Doilea Război Mondial. Aici promite veteranilor Rezistenţei că, dacă va fi ales preşedinte, va reveni în fiecare an. Noul preşedinte se va întoarce în glorie anul următor, apoi din ce în ce mai discret. „Pelerinajul“ din 2008 a avut parte de o mediatizare deosebită şi a determinat ca în mai 2009, la iniţiativa Citoyens Résistants d’Hier et d’Aujourd’hui, să se organizeze o mare manifestaţie care să reamintească francezilor valorile republicane ale solidarităţii şi fraternităţii, ale convieţuirii şi justiţiei sociale, valori conţinute în programul Consiliului Naţional al Rezistenţei, redactat în 15 martie 1944. Atunci, în 2009, Stéphane Hessel a vorbit adunării, iar discursul său s-a constituit, mai târziu, în bomba amorsată numită Indignaţi-vă! Order Indignaţi-vă! Preţ @ RON10,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mihaela Rădulescu – Întreabă-mă orice

Pornind de la convingerea ca „semnul întrebării este semnul evoluţiei”, noua carte este o invitaţie la autocunoaştere, autoarea punînd la dispoziţia cititorilor peste 400 de „motive” de autoreflecţie. O carte interactivă, iniţiată de autoare, dar a cărei lectura poate avea tot atîtea „chei” pe cît de este de variat numărul cititorilor. Order Întreabă-mă orice Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Teodor Baconsky – Despre necunoscut

Astăzi, tot ce e necunoscut tinde să nu mai fie ignorat, cu frilozitatea cunoaşterii viitoare, ci mai curând...

Călin Andrei Mihăilescu – Happy New Fear!

Călin-Andrei Mihăilescu e un rege Midas al cuvintelor. Mai precis, al literaturităţii lor. Pentru că orice cuvinte atinge el se transformă, prin cine ştie ce alchimic secret pe care l-a bunghit absolut pe meserie, în aur literar. În scris, ca şi pe cale bucală, căci stilul e omul însuşi. De la dilema (neciora- niană) de a fi schizo sau para la dosarele securităţii, de la Erszi care povesteşte cum a murit Armand Călinescu la filmele sovietice sau la oftica protestantă a muncii… Darămite când îl apucă amokul şi scrie despre criţa-n criză, poatever, Kafkarakal ori Istanblues? Nu poţi exclama cu încântare decât: Aferim kaldarîm! Călin e un misionar al cuvintelor de-a pururi şi, cum însuşi spune, de-a pururi niciodată! E un da şi nu care îşi dau mâna fără să-şi atingă degetele sau amestece umorile. Un tren care aleargă nebuneşte prin stepă, dar i s-au furat gările între timp şi mă tem că nu se va mai opri niciodată! Vă veţi întreba cum de nu moare de inaniţie, ca ilustrul său model mitic ce, în nesăbuinţa lui, îşi dorise ca tot ceea ce atingea să se prefacă în aur. Ei bine, aflaţi că acest monstru ciudat şi irepetabil s-a gândit la toate: se hrăneşte cu cuvinte! Dumitru Radu Popa   Această carte pentru doamne, domni şi români vă spune: Do worry! Be happy! Îngrijorarea şi fericirea se urmăresc şi reciproc se umbresc şi se neagă până când, epuizate, ajung să se privească faţă în faţă. Apoi o iau de la început, prin paginile acestui volum împărţit în cinci: „A fi (român)“, „Criţă-n criză“, „Obiceiuri la oameni“, „Cică niscai theoroi“ şi „P-ici, pe colo“. Personajul central al cărţii este omul pixelat — român, în criză, asuprit şi calmat de obiceiuri, teoretician şi călător. Volumul este scris în limba română a secolului 22. Happy New Fear! Order Happy New Fear! Preţ...

Alain Besancon – Imaginea interzisă

Iconoclasmul înseamnă pentru Alain Besancon mai mult decât un simplu curent al teologiei bizantine, el reprezintă o temă recurentă în cultura...

Ce înţelege iobagul când vede o nuntă regală?

Când un editorialist român cu firman vede prin sticlă, la Westminster Abbey, „un plăvan cu început de chelie, un flăcău,  alături de o pisi englezească”, la nunta lui William cu iubita lui Kate, e semn de forfait al bunului simţ. Sigur că pe CTP îl poate scuza  educaţia sa mitocănească, dar nu-i absolvă de vină pe cei care îi mai dau şi apă la moară. Un astfel de individ care nu se pricepe nici să-şi instaleze Windows-ul pe computer, chiar dacă e calculatorist la bază (nu ştim cu ce grad are n.a.), nu ar trebui ascultat, doar ignorat. Prezenţa lui scenică, în postura de patriarh critic, denunţă falsitatea în care trăim de mai bine de jumătate de secol. Acolo unde toţi producătorii tv au văzut o fiestă, eu nu am simţit decât forţa unei tradiţii capabilă să se reînoiască.   Categoric nu a fost o acţiune de PR. La Westminster Abbey şi-au unit destinele mai toate capetele încoronate ale Marii Britanii. Ce ştiu capetele de cretă despre Commonwealth? Despre emoţia din templul fotbalului mondial, când se cântă la finala Cupei God Save the Queen, în prezenţa Suveranei? Desspre istoria coloniilor şi începuturile capitalismului? De fiecare dată când un club englez ne bate la fotbal le amintesc prietenilor că britanicii au în vintre sângele cuceritorilor şi noi pe cel al învinşilor...

« Older Entries Next Entries »