Claudiu Lucaci – Programarea binelui

Concurenţa dintre lumea virtuală şi cea a tipăriturilor are doua efecte previzibile: fie diminuarea importanţei unuia dintre competitori, fie un parteneriat între aceştia. Dovada că este mai probabilă cea de-a doua variantă o avem atunci atunci când un blog se transformă într-o carte. Acest melanj devine un nou produs cultural, din păcate prea nou pentru a primi şi un nume. La un astfel de experiment apelează jurnalistul de televiziune, Claudiu Lucaci, care şi-a propus să găsească răspunsul la întrebarea: vor citi oamenii jurnalele virtuale prin intermediul tipăriturilor? După trei ani de analize, povestiri, relatări sau dezvăluiri apărute pe blogul personal, textele publicate în această perioadă au fost reorganizate şi incluse într-un volum de publicistică “Programarea Binelui”. Titlul sugerează tema centrală a volumului; dilema nerezolvată de mii de ani de către cercetătorii ştiinţelor sociale. Fiinţa umană, în esenţă, este predispusă să facă rău, însă gradul în care acţiunile sale nefaste au efect asupra celorlalţi depinde de un set de factori controlabili. La aceştia face apel Claudiu Lucaci în analizele şi predicţiile sale. O privire retrospectivă asupra acestor analize ne dovedeşte că oamenii politici, intelectualii sau indivizii obişnuiţi îşi fundamentează acţiunile pe baza unor construcţii mentale previzibile. Folosind instrumente ale cunoaşterii, la limita dintre jurnalism şi ştiinţă, autorul evită să cadă în capcana emoţională în care se plasează comentatorii fenomenelor actuale din societatea românească. Deţinător al unor informaţii şi experienţe multiple din domenii diverse: media, politică, administraţie şi diplomaţie, Claudiu Lucaci caută să identifice tabu-urile nespuse ale românilor şi să le expună curajos în articolele sale.     “Realist vorbind, oamenii nu se pot controla să rămână buni până la capăt; dar dacă vei căuta sursa răului în fiecare dintre ei şi le vei arăta vulnerabilităţile îi poţi învăţa să gândească pozitiv. Să programezi binele are un sens mai larg: să faci fapte bune faţă de ceilalţi, să-i ajuţi să inţeleagă,...

Apoteoza Istoriei: De la Hegel la Marx (o conferință de excepție)

Vladimir Tismăneanu Comunismul a fost inainte de orice o idee, iar Karl Marx a fost un filosof german, cum o reaminteste Kolakowski in deschiderea marii sale trilogii. Tot astfel cum Jules Michelet tinea sa-si inceapa prelegerile despre istoria Marii Britanii cu cuvintele “Anglia este o insula”. Genealogia intelectuală a marxismului reprezintă o componentă fundamentală a studiului totalitarismelor. Prin conferințe, publicații și traduceri, IICCMER pledează pentru această dimensiune a cercetării istoriei comunismului. Trecerea de la ideologie la practică e marcată de parcursuri sinuoase – fascinația pentru explicațiile totalizante și exhaustive ale istoriei fiind un prim simptom al gândirii-hybris, al radicalismului tiranofil si liberticid. Evident, nimeni nu poate spune in chip serios ca din Hegel urmeaza nemediat si fara echivoc doar Karl Marx. Dar la fel, nici un cercetator serios al istoriei ideilor nu poate contesta filiatiunile vizibile si invizibile, marturisite ori secrete, dintre dialectica hegeliana si visul marxist de transcendere a lumii asa cum este ea, cu injustitii, mizerii, suferinte si imperfectiuni, prin apocalipticul “salt in imperiul libertatii”. Este foarte probabil ca la Targul “Bookfest” sa se lanseze traducerea in romaneste a clasicului studiu datorat regretatului ganditor politic Robert C. Tucker, Philosophy and Myth in Karl Marx. Imi amintesc perfect cum tuna si fulgera politrucul Gh. Al Cazan impotriva “tezelor reactionare” ale lui Tucker. Cartea va apare in colectia “Constelatii” de la editura Curtea Veche. Partea a doua exploreaza revolta filosofiei impotriva lumii si poarta titlul “From Hegel to Marx”. Sa mai adaug obiectiile lui Karl Popper impotriva hiper-istoricismului hegelian?Hegel a fost unul dintre acei maestri ai gandirii care au dorit sa stapaneasca spiritul, ne-anticipand ca discipolii lor vor incerca sa domine lumea. In timpul primul razboi mondial, la Geneva si la Zurich, Lenin citea Stiinta logicii. Asa s-au nascut insemnarile sale cunoscute sub numele de Caiete filosofice. Cum arata Kolakowski in minunata sa carte despre marii filosofi, Why Is There Something Rather...

Literatură în furou

Participând la un cenaclu literar, în care un tânăr a venit cu poeme nude, din prepuţul gândirii sale de filozof de Ghimpaţi, scrise între un icnet şi o grimasă, adică -direct spus – la futu-i măsa, mi-am adus aminte de mătuşa Eleonora, care în plină dictatură a plecat spre o destinaţie occidentală îmbrăcată în furou. La noi la Timişoara era un obicei de a trăi din pachet. Pe timpul comunismului mulţi supravieţuiau din ce le trimiteau rudele din Germania. Un kilogram de cafea avea preţ. Decât să fii mers la catedră, ca profesor, mai bine stăteai acasă şi vindeai un kilogram de Albrecht. Era tot aia. Deunăzi, pe lângă mâncare, fericita posesoare de rude berlineze a fost cadorisită cu un furou în culori. Ea a crezut că e o rochie. Bătrână fiind, a primit rapid viză. Nu trebuia să facă prea mare sluj la stăpânire. A plecat rapid spre zările albastre îmbrăcată cu ce a primit. A crezut că e ultimul răcnet al modei. La Schonefeld, aeroportul din capitala pisicilor berlineze, rudele au primit-o siderate. „Cum ai putut să vii îmbrăcată în asemenea hal?”- a întrebat-o fiica sa bulversată de atitudinea sa vestimentară.  Săraca bătrână a fost aruncată rapid în maşină să nu facă de râs nepoţii. Neglije-ul său nu era în România un combinezon, ci o piesă de colecţie. Săraca, îmi amintesc şi acum, cum a luat în piept ciocnirea civilizaţiilor. Precum în poveste, aşa şi în realitatea noastră imediată. Mulţi chemaţi pe scena literară, puţini atinşi de rafinamentul şi graţia măsurii. Pinguini în  matricea silabusului compornamental, ei se cred elefanţi printre porţelanuri. N-ar fi nimic rău. Orice nebun se poate pretinde rege, dar  asta nu absolvă Ospiciul de condiţia sa umană: Un Unter der Linden între ofticoşi şi rataţi. Greu trebuie să le fie regizorului care crede că poate fi un Falstaff seducător  cu intrigi dâmboviţene. Un...

Cristian Bădiliţă – Nodul gordian

Nodul gordian adună impresii din şapte ani de trecere prin câteva experienţe culturale şi spirituale trăte în mai multe locuri: de la provincia moldavă, tinutul ideal al „sinucigaşilor în viaţă“, până la Parisul în care se întretaie o diversitate copleşitoare de promisiuni, revelaţii şi...

Andrei Pleşu – Limba păsărilor

„Toată lumea ştie povestea limbii originare, cea de dinaintea Turnului Babel, temei şi vehicul al unei armonii pizmuite de Zeul însuşi. Limba aceasta – care, în unele tradiţii, e numită „limba păsărilor”- nu e însă doar limba unităţii primordiale, ci si orizontul de universalitate spre care tinde orice idiom particular. De aceea, am hotărât să adunăm sub numele ei toate încercările cuprinse în acest volum. Căci în toate e vorba de limbaje de dincolo sau de dincoace de limbă.” (Andrei Pleşu) de acelaşi autor: Despre frumuseţea uitată a vieţii Note, stări, zile (1968-2009) Pitoresc şi melancolie Obscenitatea publică Limba păsărilor Despre îngeri Minima moralia Comedii la porţile...

Mircea Eliade – Făurari şi alchimişti

„Ar fi imprudent să judecăm originalitatea alchimiei prin implicarea ei in originea şi triumful chimiei. Din punctul de vedere al alchimistului, chimia este o «cădere», chiar prin faptul ca reprezinta secularizarea unei stiinte sacre. Nu vom intreprinde aici o paradoxala apologie a alchimiei: ar însemna să ne conformăm celor mai elementare metode ale istoriei culturii şi nimic mai mult. Nu există decât un mijloc dacă vrem să înţelegem un fenomen cultural străin conjuncturii ideologice actuale: să-i descoperim «centrul», sa ne instalăm în el pentru a accede de aici la toate valorile pe care le impune. Plasându-ne în perspectiva alchimistului vom reuşi să înţelegem mai bine universul alchimiei şi să-i măsurăm originalitatea”. (Mircea Eliade) de acelaşi autor: Jurnal...