Constantin Onişoru – Contraofensiva. Eseu de artă militară

O analiză pertinentă a contraofensivei, un procedeu specific de ducere cu succes a operaţiilor de apărare, o ripostă ofensivă de mare amploare a apărării strategice şi, în anumite condiţii, o etapă decisivă a războiului de apărare a ţării. Order Contraofensiva - eseu de artă militară Preţ @ RON10,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sergiu Al George – Arhaic şi universal

Arhaic şi universal se doreşte nu doar o trecere în revistă a numeroaselor ecouri pe care India le-a lăsat în ordinea unor preocupări de specialitate cât mai ales de adevăratul ecou în ordinea culturii. Eminescu, Blaga, Mircea Eliade, Brâncuşi – iată numele cele mai mari evocate în cartea lui Sergiu...

Bogdan Ghiu – Contracriza

În viziunea umanistă a scriitorului, Criza nu este un accident sau rezultatul unor infracţiuni individuale, ci modul sistemic de funcţionare a capitalismului actual. Care însă nu poate fi stabilizat, ca mod de guvernare specific, decît prin aşa-zise măsuri politice „Anti-Criză”, menite a contribui decisiv tocmai la disocierea istorică a capitalismului de democraţie. Fătălului angrenaj Criză-Anticriză, societăţile nu-i pot răspunde decît prin Contracrize, adică prin extinderea, rafinarea şi consolidarea democraţiei, prin reafirmarea omului ca subiect politic...

Nae Ionescu – Drumurile destinului românesc

Antologia Drumurile destinului românesc cuprinde peste 40 de articole semnate de Nae Ionescu, publicate în marea lor majoritate în ziarul Cuvântul. Nae Ionescu a fost omul epocii lui, cu părţi bune şi cu părţi rele – profesor, filosof, directorul unui ziar influent, apropiat al regelui, apoi susţinator al Mişcării Legionare, ortodox practicant, personaj monden. Pentru o cât mai corectă înţelegere a articolelor semnate de el, acestea trebuie citite în context istoric şi interpretate prin grila contemporanilor săi, nu prin cea actuală, supusă nevoii de corectitudine ca inteligenţă socială… Order Drumurile destinului românesc Preţ @ RON24,50 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Iorgulescu

Laszlo Alexandru Nu-mi iese din amintire activitatea lui Mircea Iorgulescu la România literară, în anii ‘70-‘80 ai secolului trecut. Revista era structurată în jurul compartimentului de critici, care la rîndul lor erau divers profilaţi. Avanscena era ocupată de cronica literară a lui Nicolae Manolescu, mereu prezentă în pagina 9, urmată de rubrica fixă a lui Eugen Simion, de cele mai multe ori în pagina 11. Manolescu era “ministrul de interne”, de o uimitoare performanţă analitică a discursului, dublată de subtilele mize strategice ale evaluărilor. Simion îl talona perseverent, cu o abordare mai senină şi ponderată, care includea, în factură sintetică, bogate referinţe literare şi reflecţii la fenomenul cultural european. Valeriu Cristea apărea adeseori în preajma lor, cu meditaţii şi consemnări poate ceva mai terne stilistic, dar mereu excelent documentate. Între aceştia, Mircea Iorgulescu era argintul viu, care îşi depăşea colegii în percutanţa analitică pe centimetru pătrat. Intervenţiile sale – foarte frecvente, dar nu permanente – denotau strategia omului care stă la pîndă spre a înhăţa momentul potrivit. Iar atunci izbea sarcastic, strălucea debordant, demonta în cuvinte bine cumpănite o ipoteză adversă, o judecată neconvingătoare, o argumentaţie incorectă. Manolescu stabilea etalonul valoric, dar Iorgulescu aducea sclipirea rece a bisturiului minţii. Tocmai acest polimorfism al spectacolului intelectual a asigurat prestigiul României literare, în acele vremuri altminteri suferind de penuria inteligenţelor. “Rămînerea” definitivă a lui Mircea Iorgulescu în Occident, în toamna lui 1989, am înregistrat-o cumva într-o periferie a conştiinţei mele. Alte evenimente ocupau de-acum avanscena: congresul final al Partidului Comunist, de la care toată lumea aştepta miracolul debarcării paşnice a lui Ceauşescu, tensiunea socială explozivă, adierea paranoică a măsurilor de forţă etc. (Eram deja profesor în vîrful unui munte, într-un sătuc pe unde treceau maşini de două-trei ori pe zi. Mă întorceam de la şcoală, într-o amiază călduroasă de octombrie 1989, cînd am remarcat uimit că geamurile afumate ale crîşmei din...

Rumänien auf Umwegen (România, într-un sens giratoriu), Herbert-Werner Mühlroth

Herbert-Werner Mühlroth s-a născut în 1963 la Jimbolia, a studiat germanistica, romanistica şi filosofie la Universitatea din Heidelberg şi la Freie Universität Berlin, obţinând titlul de Magister Artium şi activeaza ca autor liber-profesionist, traducător, publicist. Printre altele, a tradus în limba română romanul Die wunderbaren Jahre de Reiner Kunze şi a publicat primul Dicţionar român-aromân. În 2009 a apărut primul său volum de poezii, Nachtlaub, la Marien-Blatt Verlag, Lübeck. foto: Doina Uricariu şi Herbert-Werner Mühlroth „Was könnte die Gesellschaft erneut erschüttern, damit sie eine neue Chance zur Veränderung bekommt?“   I. Rumänien auf Umwegen Ich lande auf dem Flughafen in Bukarest. Nachdem ich das Flughafengebäude verlasse, sehe ich mich nach einem Taxi um. Ein Rumäne, den ich schnell als Roma identifiziere, hängt sich an mich und beschwört mich, sein Taxi zu benutzen. Wild gestikulierend vermittelt er mir, dass er eine Familie zu ernähren habe. Ich winke ab. Er lässt sich aber nicht abschütteln. Er verfolgt mich und redet pausenlos auf mich ein. Ich sage ihm, dass ich für die Fahrt bis zum Triumphbogen nicht mehr als  50 Lei (ca. 14 Euro) bezahlen werde. Er ereifert sich: „Die Benzinpreise sind schon wieder gestiegen, damit können wir nicht überleben (…).“ Ich sage ihm, dass er mit 50 Lei gut bedient wäre. Er schlägt die Hände vors Gesicht und lamentierte: „Mein Gott, dann müssen wir alle vor Hunger sterben.“ Der Flughafen von Bukarest ist bei den Taxifahrern sehr beliebt, denn da lässt sich gutes Geld machen. Grundlage dafür ist vor allem die Naivität der Neuankömmlinge. Hinzu kommt, dass die meisten einfach nur von hier weg und nicht belästigt werden wollen. Daher sind sie gerne bereit, überhöhte Preise zu bezahlen. Ich blicke um mich und kann auf die Schnelle keine bessere Möglichkeit ausfindig machen. Die Taxifahrer haben sich alle unter einander abgesprochen, sie gehören zu Cliquen, die sich möglichst autonom mit Fahrgästen versorgen....