Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura!

Vaclav Havel Mă gândescla diferenţa dintre un ideal şi iluzie. Idealul pe care îl atinsesem odată era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre. Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere. Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră. Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de...

Cum îşi făceau reclamă marii scriitori

Într-un articol mai mult decât amuzant din The New York Times, scriitorul şi istoricul Tony Perrottet, care a abordat cât se poate de dezinhibat istoria în volume cu titluri sugestive ca „Părţile intime ale lui Napoleon” sau „Jocurile Olimpice în pielea goală”, trece în revistă campaniile de PR ale „colegilor săi de breaslă” intraţi de mult în manuale, de la Herodot la Hemingway. Pornind de la propriile sale experienţe, Perrottet recunoaşte că pentru un autor din secolul XXI, a scrie o carte este „partea cea mai uşoară” şi că adevăratele chinuri ale facerii apar de-abia când vine vorba de promovarea volumului cu pricina. Încercând să-şi liniştească conştiinţa care-l mustră pentru modul deşănţat în care îşi bombardează la fiecare nouă lansare a unei cărţi familia, prietenii şi cunoştinţele cele mai îndepărtate cu mailuri, mesaje pe facebook şi pe twitter promiţându-le tot soiul de minuni „fix ca un un comis voiajor care vinde Viagra”, Perrottet a căutat precedente celebre în istoria literaturii care să-l facă să se simtă puţin mai bine în ceea ce priveşte propria „campanie nesimţită”. „În momentele mele de maximă îndoială, mă uit încrezător în urmă în căutare de întăriri. Pentru mine este întotdeauna liniştitor să văd că prostituţia literară (scuze, am vrut să spun self-marketingul) a fost practicată cu voioşie de cei mai iluştri înaintaşi.” Hemingway şi berea Ballantine Ştiind că te poţi baza oricând pe autorii francezi pentru a găsi o maximă sau o cugetare legată de absolut orice problemă de pe lumea asta, Perrottet a găsit imediat două aforisme pe care le-a pus la baza eseului său. Astfel, de la „nemuritorul” Balzac a aflat că „pentru un artist cea mai dificilă problemă rămâne aceea de a se face remarcat”, iar de la Stendhal că „succesul nu este posibil fără o anumită doză de neruşinare dusă uneori până la şarlatanism” cuvinte care, este de părere autorul...

Emil Cioran – Despre Franţa Inedit

„Venit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără nici un trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag într-o ţară scârbită de suflet. De la stână la salon, din cioban spre Alcibiade! Ce salt peste istorie şi ce mândrie primejdioasă! Strămoşii tăi se târâiau în cazne, şi ţie până şi dispreţul îţi pare acţiune, iar ironia, fără parfumul unei tristeţi abstracte, o întreprindere vulgară.“ (E.M. CIORAN) Order Despre Franţa Inedit Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

Cum a fost inventată cartea?

Ioana Costa, Papirus, pergament, hîrtie. Începuturile cărţii, Editura Humanitas, 2011. De un deceniu încoace se vorbeşte în toată lumea despre iminenta dispariţie a cărţii pe hîrtie, iar editurile româneşti au început şi ele să scoată, de vreo doi ani, cărţi în format electronic. E destul de greu de anticipat ce amploare va lua fenomenul de transferare a cărţii pe acest al patrulea suport din istoria ei, dar putem afla aproape totul, inclusiv prin contribuţia filologului clasic Ioana Costa, despre începuturile cărţii şi evoluţia primelor sale formate. Eseul de faţă, avînd la bază probabil un curs universitar, spune, de fapt, povestea cu totul fascinantă, plină de mister şi de hazard, a apariţiei cărţii şi a literaturii antice, în trei capitole care se ocupă, rînd pe rînd, de constituirea şi transmiterea textelor prin ruloul de papirus şi codexul de pergament, apoi şi de păstrarea lor în bibliotecile antice şi în universităţile medievale. Papirusul era o plantă palustră cultivată în Delta Nilului, din a cărei măduvă tăiată felii se obţine, prin lipirea între ele, o textură care, presată şi uscată la soare, apoi frecată cu piatră ponce şi unsă cu ulei de cedru, devenea suplă şi aptă pentru a fi scrisă. Apariţia papirusului şi comercializarea lui din Egipt în Grecia în secolul al VII-lea î.Hr. au înlocuit imediat vechile materiale de scris, tăbliţele de lemn şi de plumb pe care Hesiod şi Archiloch, spre exemplu, şi-au scris versurile. Ca trivia filologic, cel mai vechi papirus grecesc păstrat din anul 311 î.Hr., neliterar şi incomplet, reprezintă un contract matrimonial care stabileşte condiţiile de încheiere a căsătoriei dintre Heracleides şi Demetria din Cos. Dintre papirusurile literare păstrate se disting piesa Dyscolo a lui Menandru, Constituţia atenienilor a lui Aristotel, Mimii lui Herondas şi o epodă de 80 de versuri a lui Archiloch. Se pare că pergamentul a apărut ca urmare a unei invidii bibliofile....

Ioana Costa – Papirus, pergament, hârtie. Începuturile cărţii

Cartea  Papirus, pergament, hârtie. Începuturile cărţii s-a născut din iubire pentru filologia clasică, acea ştiinţă a Antichităţii greco-latine în care îşi are locul cuvenit tot ceea ce alcătuieşte viaţa omului. Din rotunjimea ei întreagă au ajuns pînă la noi fragmente. Aproape tot ce ştim despre lumea antică provine din textele care, miraculos, au călătorit în timp: pe tăbliţe de lut, pe lemn, pe vase şi bijuterii, pe piatră, pe papirus, pe bronz sau plumb, pe pergament, în suluri, în fîşii de pînză, în cărţi, păstrate în teci, în coperte, în ferecături, mîncate de cari, de foc şi de apă, protejate de lanţuri, de blesteme sau de legile bibliotecilor. Textul nu a rămas neatins în această călătorie, suferind deopotrivă din pricina copiştilor neatenţi şi a celor zeloşi. Filologia, ca artă a citirii prin comparare şi confruntare, apărută firesc odată cu cea dintîi bibliotecă, din Alexandria Egiptului, continuă să fie o nevoie şi o bucurie – de fiecare zi şi de o viaţă. Order Papirus, pergament, hârtie. Începuturile cărţii Preţ @ RON22,00 Qty: Adauga in cosul de...

Ce urmăreşte Ion Cristoiu cu noua sa carte despre 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu?

Publicistul Ion Cristoiu pregăteşte o nouă carte de eseuri, intitulată: „Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu.” Într-un editorial Iresponsabilitatea dezbinării, acest Gică-contra al editorialismului autohton încearcă să explice, nu să convingă audienţa, că Mareşalul ar fi obţinut condiţii mai bune dacă ar fi fost el cel care negocia cu Moscova armistiţiul. Pe ce te bazezi, Gică, ar întreba orice cititor de bun-simţ. Bun cercetător al arhivelor, dar fără a avea vocaţie de istoric, Cristoiu face fel de fel de scenarii pornind de la un document care sintetizează punctul de vedere al Mareşalului despre 23 august 1944. Cu o inteligenţă speculativă, autorul construieşte o istorie contrafactuală. A acelui ce ar fi fost dacă? Se ştie că în ştiinţă asta nu contează. În cazul Loviturii de stat, istoricii s-au pronunţat deja. Regele Mihai a limitat dezastrul şi a menţinut unitatea teritorială. Restul e Dan Brown. Ion Cristoiu ştie că o carte de conspiraţie se vinde mai bine decât una de...