Currently Browsing: Eseuri

José Ortega y Gasset – Studii despre iubire

„Într-un cămin predomină totdeauna climatul pe care-l aduce şi-l reprezintă femeia.“ „O minimă diferenţă în modul de a simţi viaţa, în femeia preferată de bărbatul de azi, multiplicată de constanţa influenţei sale şi de numărul crescând de cămine în care se repetă, are ca rezultat o enormă modificare istorică, observată la câte treizeci de ani.“ (José ORTEGA Y GASSET) „Femeia ca femeie“ acţionează, în viziunea raţională şi prudentă a lui Ortega y Gasset, ca forţă majoră în evoluţia societăţii omeneşti, îndeobşte interesată doar de rolurile curente ale femeii, ca mamă, soră, soţie şi fiică. Iubirea, fenomen activ ţinând de sfera atenţiei, proces de alegere care impune concentrarea întregului potenţial biopsihic al individului, modelează nu numai destinul personal, ci şi destinul istoric al generaţiilor succesive. Arii culturale vaste (Antichitatea greacă, Evul Mediu european, poezia trubadurescă şi dantescă, islamul, civilizaţiile amerindiene etc.) intră în atenţia filozofului ca material argumentativ în serviciul unei gândiri originale şi strălucitoare ca expresie stilistică. Order Studii despre iubire Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Pavel Gheo – DEX-ul şi sexul

Hotărât lucru, cu Radu Pavel Gheo nu-i de joacă! A pus ochii pe tot ce-i român, românesc, România şi, după cele două cărţi care l-au consacrat – Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a si Românii e deştepţi –, iată-l luând la întrebări DEX-ul şi sexul. O face cu umor, cu o ironie tonică, uneori tranşantă, cu vervă, inteligenţă şi o inventivitate de zile mari. Order DEX-ul şi sexul Preţ @ RON19,50 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Pavel Gheo – Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
„În ciuda avantajelor evidente – când le priveşti de la distanţă, nu am putut rezista în SUA. E ciudat… Mă bucur că America există şi acum, că am văzut (poate şi înţeles) ceva din ea, mi-ar fi aproape imposibil să devin antiamerican. Dar, pe de altă parte, nu aş putea trăi acolo.” (Radu Pavel Gheo) Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Jorge Luís Borges – Nouă eseuri danteşti. Borges oral

Evocat adesea de Borges, inclusiv în poezii şi ficţiuni, Dante este pentru acesta nu doar un autor, ci „o întreagă literatură”. Cele nouă eseuri dedicate poetului florentin interpretează episoade celebre din Divina Comedie, ca acelea căre îi au ca protagonisti pe Ugolino din Pisa sau pe Francesca da Rimini şi Paolo Malatesta, analizeaza nucleul generativ al poemului sau schiţiează un portret al lui Dante în dubla calitate de om şi artist. „ Order Nouă eseuri danteşti. Borges oral Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Agamben Giorgio – Prietenul şi alte eseuri

În cele trei scurte eseuri reunite în acest volum, Giorgio Agamben realizează tot atâtea fulgerătoare incursiuni în universul unor concepte fundamentale pentru lumea de azi. În demonstraţii strânse, de o extremă densitate, cu ocoluri prin istoria gândirii occidentale de la Aristotel la Hegel, Heidegger sau Foucault, filozoful italian arată că firescul esenţial al gândurilor şi faptelor noastre se sprijină pe o tradiţie multiseculară, mereu pusă în cauză, mereu reinterpretată, dar mereu prezentă în fundal – iar nefirescul lor, ameninţând câteodată să ia forme monstruoase, pe ignorarea sau pe uitarea ei. Întoarcerea către trecut, căutarea propriilor rădăcini, pare să spună Agamben, este cea mai urgentă acţiune pe care trebuie s-o întreprindă omul modern căzut sub semnul pierderii înţelesurilor. Order Prietenul şi alte eseuri Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Daniel Cristea Enache – Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie

Sertarul Scriitorului Român nu este o simplă carte de interviuri realizate la modul clasic, ci o adevărată dezbatere de idei, un caleidoscop al lumii literare româneăşti. Este o incursiune – uneori incomodă pentru cei care dialoghează cu Daniel Cristea-Enache – în mentalităţile câtorva generaţii de intelectuali, de la regretatul Zigu Ornea la Cristian Tudor...

« Older Entries Next Entries »