Cum i-au tăiat comuniştii limba lui Norman Manea?

A evadat din „bordelul în flăcări,” cum descria Emil Cioran România, pentru cu nu se mai putea trăi. Totul era închis. A scrie într-o altă limbă e un experiment uluitor. „Dacă râmâneam în România eram un scriitor mare, exilându-mă în Franţa, am devenit un scriitor important.”

Lucian Dan Teodorovici – Matei Brunul

De Marius Ghilezan Matei Brunul, portretul unei Românii pierdute Lucian Dan Teodorovici, scriitorul din Iaşi, oraşul care a dat pe stil nou cei mai buni povestitori, ne surprinde cu o nouă carte: Matei Brunul, o portretizare fără egal a sincopei istorice prin care am trecut, timp de cincizeci de ani. Autorul nu este doar singurul român care a ajuns în The New York Times, făcând celebră practica însemnării gâştelor pentru a nu fi furate, ci şi primul care reuşeşte o frumoasă alegorie, tristă ce-i drept, a Omului nou, acel individ apărut pe lume odată cu tancurile sovietice, pierzându-şi identitatea şi memoria. Cu o pedanterie nemţească şi cu o scrupulozitate a detaliilor remarcabilă, Teodorovici ţese tapiseria gri tern a unei Românii învinse, peste care proiectează destinul lui Matei Brunul cu frica, izolarea, ruşinea şi regretele unui marionetist ce a învăţat să-şi iubească doar păpuşa, pentru ca mai apoi, ca-n Fenomenul Piteşti, torţionarii. Evident că cei mai apropiaţi oameni, securistul Bojin şi în final Eliza, printr-o timidă dragoste, dovedită în cele din urmă tot om al sistemului, fac parte din universul său închis. La începutul lecturii aveam speranţa că voi găsi “Opiniile unui clovn” în variantă autohtonă a celebrei cărţi a lui Heinrich Böll. Mai apoi, în desişul descriptio, romaine, fiind prevenit că: ”istoria mare are întotdeauna o putere covîrşitoare asupra istoriei mici, personale” am crezut că voi fi provocat cu teme dostoievskiene, polifonii, dar m-am trezit într-un spaţiu pe care l-aş fi dorit uitat. Aprofundat în lectura cărţii, mi-am dat seama târziu că nu e o carte pentru mine, prea îmi coboară din amintiri tenebrele. Personal, aş fi aşteptat, să mă regăsesc ca învingător în volumul lui Teodorovici, nu ca un învins, mai ales că pe la Naidăş, satul de graniţă din finalul povestirii, trebuia să trec şi eu frontiera  în 1989. . În Matei Brunul nu-l găseşti pe Kafka,...

Brânduşa Armanca: “Suntem în era Internetului. Gutenberg, pa!”

Nu pot să îmi reţin o lacrimă când mă gândesc cum bibliotecile strânse carte cu carte sunt azi dispreţuite, puse pe foc.

Andrei Ruse, bloggerii şi Zaraza

Pentru că miturile trebuie nu numai citite, ci şi împărtăşite, pentru că „Zaraza” nu este numai cea mai vândută carte a editurii Polirom în această primăvară, pentru că Andrei Ruse este unul dintre tinerii scriitori pe trend ascendent ( nu ca alţii care îşi consumă propria suficienţă), nu în ultimul rând pentru că societatea românească are nevoie de alte modele decât cele eviscerate zilnic, la ore de vârf şi de maximă audienţă, pe televiziunile româneşti, am acceptat să moderez dezbaterea despre noul roman „Zaraza” la Sala Dalles miercuri 21 mai, ora 19,00. Aştept întrebările voastre. Întreabă: Dragoş C. Butuzea, chestiilivresti.blogspot.com Adrian Ciubotaru, adrianciubotaru.ro Jovi Ene, filme-carti.ro Invitaţi speciali: Gelu Diaconu Vasile Ernu Eugen Istodor Moderează: Marius Ghilezan,...

Un celebru tablou, subiect de roman

În 1776, când Jean-Honore Fragonard picta „Portretul unei tinere fete citind” nu-i trecea prin minte că în 2008, undeva prin New York, un scriitor se va fi inspira de opera sa pentru a scrie o carte despre o  tânără aristocrată. Nu, artistul s-a gândit că a făcut tot ce s-a putut face mai bine. Şi a reuşit. Este un portret adorabil. Aş fi lăsat tabloul în pace dacă nu m-ar fi mistuit gândul: „Cine a fost această fată?”  – se întreabă Beth Levine Ain într-un comentariu postat pe Wonders & Morvels, un site dedicat celor curioşi de misterele istoriei. Ce am citit undeva este că pictura nu a fost realizată cu un model stând şi pozând artistului, spune scriitoarea. „Mai mult ca sigur a existat doar în imaginaţia creatorului. Nu ştiu ce a a reprezentat pentru Fragonard, dar ştiu ce înseamnă pentru mine.” Dar de ce fata stă în acel cadru, ce carte lecturează şi de ce a pozat în această postură? Bine. Probabil că a fost, asemenea multor altor fete de-a lungul timpului,  marcată de ceva. M-am uitat la figura ei misterioasă. Probabil că autoritara sa mamă a izgonit-o de acasă. Vâzând-o nervoasă, artistul i-a dat să ţină ceva în mână. O carte deschisă pentru a-i stăpâni tremurul mâinilor. Şi cred că a avut o idee care a dat roade. Corpul ei s-a liniştit. La o simplă tresărire, chiorăitul ei s-ar fi transformat într-un cutremur. Ea ar fi dorit să simtă ce e dragostea, cineva să o preţuiască. Cuiva să-i pese de ea. Să găsească alesul care să o facă fericită. Şi asta a fost tot. Aşa s-a născut povestea mea. Artistul a pictat multe femei frumoase de-a lungul vieţii sale, unele legânând probabil copii, altele jucându-se, dar numai una a ajuns să fie subiect de carte: Revoluţia Sabinei. Cartea poate fi achiziţionată de pe Amazon. Sabine Durand,...