Doina Doru – Incredibila poveste a Ioanei Brătianu

De Marius Ghilezan Pentru că există un timp al dărâmării şi unul al zidirii, una dintre cele mai memorabile personalităţi ale neamului românesc, pe care am cunoscut-o în primăvara anului 1990 la sediul din Magheru al PNL, o femeie dârză, calculată, distinsă, cu marketingul politic în sânge, o regalistă convinsă, icoană a demnităţii neamului românesc este acum personaj de carte, după cinci ani de la plecarea la cer. Era devastator, dar şi pilduitor, să o asculţi povestind, cu tristeţe dârză, despre martirizarea ilustrei ei familii, care a contribuit la istoria modernă a României şi de viziunile sale privind revenirea ţării noastre în rândul statelor civilizate europene. În Partidul făurit de Ion I.C. Brătianu i s.-au oferit doar funcţii decorative. „Mă ţin ăştia pe post de ficus la intrare,” ţin minte că mi-a spus odată. Dacă străbunicul ei a venit la braţ cu Principele Carol de Singmaringen, devenit ulterior Rege al Românilor, ca un arc peste timp, ea s-a întors la braţ cu Principesa Margareta, în ianuarie 1990. Graţie tenacităţii şi talentului publicistic al colegei noastre Doina Doru, „Incredibila poveste a Ioanei Brătianu” a apărut în librării. În vremuri de restrişte şi de deznădejde, românul poate găsi un model. O pildă de patriotism luminat. În sediile pline cu portrete ale lui Ion I.C. Brătianu şi Ion C. Brătianu, unde mulţi nu fac diferenţa dintre cei doi, n-ar trebui să lipsească această carte. Incredibila moarte a Doinei Doru Ultima oară am întâlnit-o la sediul din “Aviatorilor” al PNL. Era prima campanie de referendum pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Lucram cu staff-ul tehnic. La un moment dat, unul dintre tineri, m-a invitat să vin rapid la şedinţă. M-a apostrofat. „Ce tot pierzi vremea cu baba aia!” Din respect pentru memoria Ioanei, nu-i voi destăinui numele, celui care astăzi e mare lider PNL. Nu ştia că respectabila doamnă e însăşi istoria partidului din care făcea...

Adina Rosetti – Deadline

De Marius Ghilezan Adina Rosetti scrie un chick-lit pe invers. Dacă n-ar avea o compoziţie literară, dintr-un anumit punct de vedere, cartea sa de debut, Dealine, ar putea  fi considerată un manifest anticorporatist. Multiplele planuri de abordarea ale unei teme, deloc plăcute, moartea Mirunei Tomescu, dintr-o prea mare extenuare profesională, recomandă volumul ca pe o creaţie de excepţie, în care personajele au viaţă…pe moarte călcând. Începutul romanului e jurnalistic, o relatare. „Ar fi putut fi o moarte ca oricare alta” suntem anunţaţi din primul rând. Dar dispariţia eroului principal schimbă mainstream-ul  unor aşezări în obişnuinţă: muncă şi iar muncă. Prin dezumanizarea omului truditor – ironie fină – Adina Rosetti schimbă nu numai ceva din paradigma vieţii în multinaţionale, chiar dărâmă visul succesului atât de căutate. Şi aici pariul său e câştigat. Un bloger de succes îşi găseşte vocaţia revoluţionară, adulterinul masculin, graţie talentului scriitoricesc, o faţă umană, homeless-ul, o carieră artistică şi, nu în ultimul rând, intransigenţa directorială,  o evadare din fişa postului. Pisica Ben, oh ce mare mai e încă Mihail Bulgakov!, aduce prin purtările sale un plus de savoare textului. Felina se ridică la rangul de personaj. Nu este doar bătută, e chiar urmărită,  urâtă, pentru că şi-a descoperit deprinderile animalice. Dintr-o viaţă de belfer al „alunelor caju şi a mugurilor de bambus” a devenit o prădătoare de porumbei. Când spiritul Mirunei se ridică deasupra turlei bisericii, iar lumânăreasa face ordine „pe coada de mătură”, scenele sunt de-a dreptul  hollywoodiene. Parcurgând textul, regreţi că Adina Rosetti nu a fost mai darnică cu vieţuirea pisicească.  Excepţională, condiţie (in)umană sugerată. În lirica textului, sugestive sunt ironiile la adresa limbajului corporatist, dar rămân totuşi plictisitoare relatările despre parastase, la care românii sunt maeştrii, viaţa de la ţară e banală, iar autorul nu a găsit formule literare de excepţie. În plus, în dinamica textului, o perie editorială ar fi ajutat mult...

Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta

De Marius Ghilezan Maestrul şi Margareta este considerat unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX. Mihail Bulgakov reia cu un patos obsesiv tema “pactului cu Diavolul” din Faustul lui Goethe. E o carte fascinantă despre o iubire imposibilă între creator (aici scriitorul ratează absolutul) şi femeia, Margareta, copleşită de avatarurile unei lumi livreşti. Scrisă ca o alegorie faţă de condiţia sa socială, într-o Uniune Sovietică dictatorială, unde răul guverna, iar binele întruchipat de Hristos era urmărit de călăul său, Pilat din Pont, speranţa era sugrumată.  Relaţia dintre Maestru şi Margareta nu va fi permisă nici în cer. Ritmul scriierii sfredelitor, iureşul nebun al întâmplărilor dintr-o Moscovă atee, care aduce motanul Beghemot, un (întruchiparea unui drac de om pe scenă), forţa personajelor şi trăirile duse la extrem dau impresia că Bulgakov a spus totul dintr-o respiraţie. Aventurile Lunei – Din banalitatea unor trăiri la ţară Se ştie din istoria literaturii că romanul a fost dictat pe patul de moarte soţiei sale. Mihail Bulgakov, supravieţuitor al infernului URSS, neprimind viza de emigrare de la Stalin, a dat o ripostă de neegalat regimului printr-o suprarealistă acţiune în care Hristos, Pilat din Pont, diavolul, scriitorul vibrează pe corzile fine ale unei iubiri neîmplinite dintre autor şi Margareta. De fapt, dintre bine şi rău. De acelaşi autor Diavoliada şi alte povestiri Order Maestrul şi Margareta Preţ @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

Horea Mihai Bădău – Tehnici de comunicare în social media

De Marius Ghilezan Tehnici de comunicare în social media, cartea lui Horea Mihai Bădău poate fi luată în seamă ca orice Primus inter pares. Mulţi actori din  Social media pot fi invidioşi pentru că preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media este cel dintâi practician al domeniului care a reuşit o grupare comprehensivă a instrumentelor de lucru şi al strategiilor de comunicare, dintr-un domeniu care creşte în influenţă cu o progresie uimitoare. Structurat ca un ghid, volumul defineşte clar domeniul, adună date despre istoria recentă a internetului, explică trecere de la Web 1.0 (platformă folosită doar de profesionişti), la Web 0.2 (mult mai prietenoasă), prezintă instrumentele complementare paginii de web, facebook, twitter, şi încearcă noţiuni strategice de acţiune. Aici nu prea reuşeşte, chiar dacă a aplicat mulţi ani ceea ce rezumă în carte. Prea multă bârfă coboară nivelul pretins academic al lucrării. Oferirea de exemple personale, criticarea unor bloggeri şi ridicarea în slăvi a altora, toţi vremelnici ca şi softurile actuale, slăbesc lucrării anduranţa în timp, adică mult visata poziţie de carte de căpătâi. Iniţiaţii domeniului vor privi critic lucrarea, vor spune că tacticile recomandate nu sunt prea ortodoxe sau mai mult că sunt preluate din activitatea unor bloggeri români, fără a le menţiona întâietatea.Ideea cu ping-ul mi se pare nefericită. Adică să te agăţi de notorietatea unui blogger renumit citându-l şi dând link-ul pe site-ul tău.  Link baiting-ul nu este prea uşor explicat. Nici cum să-ţi măsori audienţa nu e prea clar. Niciun începător din domeniu nu mai crede, de pildă, că zelist este un instrument credibil de măsură. Exclud interesul personal al owner-ului, dar domnul asistent universitar să nu ştie că rank-ingul dat acolo ţine doar de apartenenţa la comunitatea respectivă? Nu poţi face o evaluare naţională a vânzărilor de mere, numai luând în calcul fişele de magazie ale supermarket-urilor. C’mon! Autorul a ţinut să-şi susţină argumentele prin practici...

Herta Müller – Regele se-nclină şi ucide

Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 De Marius Ghilezan „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Regele din volumul Regele se-nclină şi ucide, apărut în 2003 în Germania, este un pretext al simbolizării răului pe care l-a trăit autoarea în România.  Personajul Hertei Müller porneşte din starea de piesă de şah, din colecţia bunicului săi, şi ajunge să ucidă. Demnităţi, cariere, destine. Dacă Andrei Makine făcea paralelă între trăirile profunde a Siberiei natale şi cele mai fandosite ale Franţei eterne, scriitoarea din Niţchidorf ne convinge că patria este limba în care exisţi. Ea nu s-a simţit bine nici „la noi în Germania”, cum o sâcâiau nativii de acolo, nici la sat, pentru că acolo nu existau cărţi. Cât de frumos a putut spune lumii despre limba română care, în opinia sa, e mult mai poetică decât germana. Asupritorii sunt în opera ei în afara limbii.  „Te-ai gândit la ceva ce nu necesită conturul unui cuvânt şi care ţi s-a încuibat în cap.” La valoarea scrisului ei, îşi poate permite să inventeze cuvinte. Ce plin de rezonanţă este verbul „a încuiba”. Nemţii o întrebau mereu de ce nu scrie despre prezent pentru a intra în marea literatură. Ne-a explicat în acest volum că ea preferă trecutul pentru a putea înţelege mai bine prezentul. Şi aduce lumii de ştire despre suferinţele româneşti, despre temeiul fugii în Occident, chiar cu preţul vieţii, la trecerea Dunării sau a frontierei, chiar şi despre tembelismul cântării imnului de stat la grădiniţă, unde a fost educatoare, nu tovarăşe.Şi a luat Nobelul. Cartea ne încheie abrupt cu povestea asasinului său, desconspirat de serviciile secrete germane, închis la Berlin şi apoi eliberat, care are astăzi o fabrică de răcoritoare la Timişoara.”Aud că sucul de fructe timişorean e bun la gust.Dar nu voi...