Stoian G. Bogdan – Torrent

De Marius Ghilezan Torrent e un fel de traseu prin grădina cu suflete şi nicidecum un sistem de căutare de filme mişto. De undeva de sus, autorul (ajuns în eternitate) priveşte „nemuritor şi rece” la întâmplările fierbinţi cu sex, droguri şi chiar acţiuni necrofilice, unde altundeva, decât pe strada Stoian G. Bogdan sau în cimitir. În poemul eseu, named Torrent by the author: „uite-l pe Louis Armstrong, negru ca ciocolata cu lapte/şi Ela Fitzgerald ca tăciunii de înger,/şi Paganinio cu vioara cu vene de drac/what a wonderfull world”, o lume trăieşte la foc intens nebunia. Autorul e un altfel de demiurg. Dacă din scris, reiese că nu crede în viaţa de apoi, textul e un elogiu carnal la poezeu (o altă divinitate).  Sub ochii impasibili ai cititorului se petrece un masacru morbid al pudibonderiei, un fel de obişnuinţă la poeţii neamului, „când nimic nu au a spune”. Torrent e un tunet, nu un torent. Cuvintele explodează, nu vindecă prejudecăţi. Excită şi zăpăcesc. Versurile sunt cearşafuri de lupanare, nu deprinderi zemoase ale textului fără conţinut. Când nu vrăjeşte şi nu execută angelicele făpturi, Stoian G. Bogdan parodiază viaţa, paştişează poetul neamului Ion Mureşan şi duce personajele sale să facă sex cu trupul nedescompus al cântăreţei din groapă. Aici, faza e memorabilă. Citiţi-o şi nu dormiţi la noapte! Supraomul din eseu sfidează imponderabilitatea gesturilor şi trăirilor poetice, aşezate comun în obişnuinţa literară românească. Dacă alţii plictisesc, SGB provoacă senzaţii tari. Nebunia la el nu e numai în pantaloni. Parafrazându-l pe Brecht, aş zice: „Opriţi ascensiunea lui Arthuro Ui,” deci a celui neadaptat unei lumi înţepenite în mediocritate. Şi la ce ar folosi această frână? „Lumea va fi mai chill mai cool mai dă-o dracu’?” SGB îşi trăieşte condiţia de supraerou cu aripile în vânt, nu cu pliscul spre animalele de companie, cu plictisul în gheare. Plăcerea scrisului e la ea acasă,...

După „Discursul Regelui” vine şi „Lumea regelui”

10 mai 2011, ora 11.45. Regele Mihai, Principesa Margareta şi Principele Radu ajung în Piaţa Palatului Regal. Depun flori la statuia lui Carol  l. Câteva sute de bucureşteni (mulţi reporteri) scandează minute în şir „Trăiască Regele!” Doi roşiori îi dau onorul. ora12.00. În sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie, alături de copia Coloanei lui Traian, Principele Radu lansează volumul Lumea Regelui. Regele Mihai stă aşezat pe o canapea alături de Prioncipesa Margareta. Principele anunţă asistenţa că a conceput această carte nu ca un elogiu adus suveranului, ci ca o lucrare destinată Dinastiei Române. Cel mai tânăr semnatar al unui text din carte vorbeşte emoţionat despre Lumea regelui, ca o lume firească în care toţi se regăsesc şi fiecare om contează. Printre invitaţi se remarcă Dan Grigore, Adrian Mititelu, surorile Coposu, Georgeta Dimisianu  şi câţiva englezi membri ai clubului „Guild Of Freemen of the City of London”. ora 18.00. Regele este omagiat de englezi. Seara jurnalele de ştiri anunţă că de acum, conform deciziei Regelui Mihai, conducătorul Casei Regale, de a renunţa la legăturile cu Dinastia Hohenzollern – Sigmaringen, conform deciziei lui Ferdinand l. De acum înainte Casa Regală va purta titulatura de Casa Regală a...

Literatură în furou

Participând la un cenaclu literar, în care un tânăr a venit cu poeme nude, din prepuţul gândirii sale de filozof de Ghimpaţi, scrise între un icnet şi o grimasă, adică -direct spus – la futu-i măsa, mi-am adus aminte de mătuşa Eleonora, care în plină dictatură a plecat spre o destinaţie occidentală îmbrăcată în furou. La noi la Timişoara era un obicei de a trăi din pachet. Pe timpul comunismului mulţi supravieţuiau din ce le trimiteau rudele din Germania. Un kilogram de cafea avea preţ. Decât să fii mers la catedră, ca profesor, mai bine stăteai acasă şi vindeai un kilogram de Albrecht. Era tot aia. Deunăzi, pe lângă mâncare, fericita posesoare de rude berlineze a fost cadorisită cu un furou în culori. Ea a crezut că e o rochie. Bătrână fiind, a primit rapid viză. Nu trebuia să facă prea mare sluj la stăpânire. A plecat rapid spre zările albastre îmbrăcată cu ce a primit. A crezut că e ultimul răcnet al modei. La Schonefeld, aeroportul din capitala pisicilor berlineze, rudele au primit-o siderate. „Cum ai putut să vii îmbrăcată în asemenea hal?”- a întrebat-o fiica sa bulversată de atitudinea sa vestimentară.  Săraca bătrână a fost aruncată rapid în maşină să nu facă de râs nepoţii. Neglije-ul său nu era în România un combinezon, ci o piesă de colecţie. Săraca, îmi amintesc şi acum, cum a luat în piept ciocnirea civilizaţiilor. Precum în poveste, aşa şi în realitatea noastră imediată. Mulţi chemaţi pe scena literară, puţini atinşi de rafinamentul şi graţia măsurii. Pinguini în  matricea silabusului compornamental, ei se cred elefanţi printre porţelanuri. N-ar fi nimic rău. Orice nebun se poate pretinde rege, dar  asta nu absolvă Ospiciul de condiţia sa umană: Un Unter der Linden între ofticoşi şi rataţi. Greu trebuie să le fie regizorului care crede că poate fi un Falstaff seducător  cu intrigi dâmboviţene. Un...

Alexandru Petria – Deania neagră

Când am văzut titlul, m-am grăbit la DEX. Ce-i Deania? N-am găsit. Nici un mail dat autorului nu m-a lămurit. Aşa am primit manuscrisul. N-am mai aşteptat suportul tipărit. PDF-ul m-a scos din ceaţă. Deania e lumea din nou, aşezată literar într-un spaţiu aproape rural. Acolo unde s-a născut, vorba poetului, veşnicia. Adică spiritul nostru naţional.   Deania neagră m-a convins că Alexandru Petria are talent de povestitor. El suprinde cu detaşarea obiectivului rece al unui aparat de filmat esenţa „veşniciei””. Un orăşel în care pierzania e la ea acasă. Viaţa curge între fumuri de Lucky Strike şi amăgiri de perete cu Salma Hayek.  Oamenii locului nu sunt teferi la minte, cum nici învăţaţi nu sunt. Altfel, cum să accepte ruperea spinării moartei Afinia, pentru că nu încăpea în sicriu?   Sau incinerarea Eleonorei pentru că nu mai avea loc în cavoul construit de ea? Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte. Aşa ar spune oricare dintre personajele lui Petria care fie se duce să facă bizniz la oraş cu flori şi eşuează dându-le din lipsă de clientelă fetelor din sat, fie dă lovitura vieţii jefuind un TIR plin ochi …cu prezervative. Nu-i pentru cine se potriveşte. Cum să vinzi o tonă de prezervative celor care n-au o existenţă protejată? În cartea lui Alexandru Petria nu se ascunde moralistul. Frazele sunt tăiate direct, jafurile, ca şi iubirile, sunt trăsnete din viaţa unui orăşel trăsnit care votează pe litra de mălai. Citind volumul picaresc ai senzaţia că ai mai văzut filmul acesta, dar nu eşti în stare să-ţi explici când, unde şi cum. Prozatorul nu literaturizează universul unui capăt de ţară, îl evocă într-o stare nudă. Aici, diferenţa faţă de ceilalţi căutători de nestemate în colbul scrierilor fără rost, doar cu gândul la premii naţionale, internaţionale. Cartea este alegorie a istoriei ultimilor ani, un pamflet al meditaţiei...

Richelle Mead – Tristeţi de sucub 1

Autoarea volumului de succes Academia vampirilor, Richelle Mead vine cu primul volum din seria Georgina Kincaid: Tristeţi de sucub. Nu trebuie să vă speriaţi. Sucubul este un demon feminin simpatic. E sexy şi atrăgătoare. Nefiind Baba Cloanţa, nu face altceva decât seduce bărbaţii şi apoi suge energia partenerilor săi. Georgina este uneori miloasă. Ştiind de puterile sale nu vrea să facă rău celor doi bieţi muritori de care se simte atrasă, scriitorul Seth Mortensen şi fermecătorul Roman. Dragostea trece însă pe locul secund atunci când în lumea nemuritorilor din Seattle se iveşte o ameninţare: vampiri şi drăcuşori deopotrivă sunt atacaţi, iar Georgina, investigând de una singură, descoperă existenţa unor creaturi respinse atât de rai cât şi de iad, şi care vor să se răzbune…Începe o luptă nemiloasă între bine şi rău. Evident va învinge ….Ghiciţi! RICHELLE MEAD este o autoare americană de urban fantasy, atât pentru adulţi, cât şi pentru adolescenţi. A urmat cursurile Universităţii din Michigan şi are un master în Religie comparată. În 2007, a debutat cu două serii, una pentru adulţi, Georgina Kincaid Series, iar cealaltă pentru tineri, Academia Vampirilor. În anul următor, lansează cea de-a treia serie de autor, Dark Swann Series. Succesul rapid al cărţilor ei îi impune un ritm alert de publicare, până în prezent având în portofoliu nu mai puţin de zece titluri din cele trei serii menţionate şi ocupând poziţii de top pe New York Times Bestseller List. Originară din Michigan, unde s-a născut în 1976, Richelle locuieşte în prezent la Seattle, împreună cu soţul ei şi patru pisici. De acelaşi autor: Academia vampirilor 1 Limitele spiritului. Academia vampirilor...