Bogdan Hrib – Ucideţi generalul

Bogdan Hrib continuă seria de aventuri a personajului Stelian Munteanu, de care noi, cititorii săi fideli, ne leagă o veche prietenie. De la Filiera grecească, la Somalia, mon amour, personajul e tot mai suprinzător. Cititorii de literatură poliţistă au în acest ultim roman o lectură captivantă. Cartea pur şi simplu nu o poţi lăsa din mână (o spun eu care nu sunt un cititor constant al acestui gen n.a.). S-a tot vorbit că nu avem cărţi despre revoluţie. Iată că misterele revoluţiei continuă să fie neelucidate şi în Ucideţi generalul.  Stelian Munteanu, editor al editurii Trident, este contactat de Mişa, un rus, mai vechi prieten, pentru a-i oferi un job din care să scoată bani. Şi nu puţini. Ar fi trebuit să-l ucidă pe generalul Gheorghe Simionescu, fost locotenent pe vremea când Stelian Munteanu era terist la Buzău. Mai vechea amiciţie care îl leagă de fostul său de APV-ist nu-l face în stare să apese pe trăgaci. Totuşi, generalul se întoarce în ţară într-un sicriu de plumb. O adevărată intrigă se ţese în jurul Dianei, fiica adoptivă a generalului. Cine e adevăratul criminal sau mă rog cine a pus la cale dispariţia personajului incomod, descoperiţi în  carte.   De acelaşi autor: Filiera grecească Somalia, Mon Amour Order Ucideţie generalul Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

De ce scriitorii români nu au succes în lume?

Culturile mici au avut mereu complexul izolării. Dar asta nu le-a limitat telentelor literare accesul la marea literatură. Vargas Llosa, prezent la Neptun, în urmă cu mai mulţi ani, avea să mărturisească faptul că doar venirea în Europa occidentală i-a organizat viaţa şi i-a deschis uşile spre marea performanţă. Ceea ce se întâmplă azi cu poveştile suedeze arată că o ţară poate izbândi în afară doar dacă are un deschizător de drum. Casele editoriale vestice nu sunt case de binefaceri. Ele fac bani, nu se joacă. Scriitorul este la ei, nu la noi, un simbriaş care produce o operă. Ulterior, profesioniştii marketingului fac pârtie în piaţă. Autorul are misiunea de a scrie şi de a se prezenta bine. Marile edituri ale lumii nu caută simpli scriitori, ci personalităţi. Aici e marea problemă a autorilor români. Ei nu ştiu să se prezinte nici măcar publicului românesc. Nu au plăcerea lecturilor publice. Poate şi lipsa banilor îi izolează. Oriunde în lume, cititorul vrea să-şi cunoască autorul. Vrea să se fotografieze cu el, să-l audă, să-l simtă, mai precis să-l cunoască. În recentul turneu de promovare a ultimei mele cărţi Ţigara unui viitor de paie am întâlnit mulţi iubitori de literatură, dornici să cunoască mai mult, să-şi împărtăşească ideile şi angoasele. Pe drumul de întoarcere mă  gândeam la acel candidat la preşedinţia Americii care spunea că dacă ar reuşi să dea mâna şi să schimbe opinii cu 200 de milioane de oameni ar câştiga detaşat. Aşa-i. Eroii trebuie cunoscuţi. Un scriitor care strânge mâna a cel puţin 10.000 de cititori pe an e imposibil să nu vândă un tiraj consistent. Dar pentru asta trebuie muncă şi bani de deplasări. Ştiu că scriitorul este un creator, la fel ca un pictor, un cântăreţ sau un arhitect. Dar faţă de ceilalţi, are bariera limbii. Oricât de bine ar cunoaşte o limbă străină nu ar...

Hermes Trismegistos – Corpus Hermeticum

De ce trebuie studiat Hermes Trismegistos? În primul rând pentru că este un precorsor al creştinismului şi ne vorbeşte limpede despre călătoria sufletului, nemurire şi astrologie, cu mult înaintea altora. Lucrarea Corpus Hermeticum, de-o exemplară raţionalitate, a fost interpretată în fel şi chip până în perioada renaşterii. Clar că anticul Tresmegistos (că a scris singur sau împreună cu alţii, asta nu mai contează n.a.)  este un întemeietor de şcoală, nu numai a ceea ce numim laic hermetism, curent atât de cunoscut. Opera sa, de o ageră şi iscusită tenacitate, deschide ochiul căzut al umanităţii spre cunoaştere şi interpretare a realităţii. Poate fi considerat, fără exagere, unul dintre primii gânditori ai antichităţii. Corpus Hermeticum se pare că a fost scrisă înaintea Evanghelilor şi de asta valoarea sa e şi mai mare. A îndemnat lumea să creeadă în Dumnezeu, este primul care a găsit semnele zodiacale interpretând poziţionarea astrelor, a îndemnat lumea la cumpătare şi la renunţarea la ofrande aduse zeilor. „Dacă Enoh a a inventat cărţile şi primele scrieri, Hermes a fost un Enoh a lumii antice”, aşa-l descria Hebraeus   „Asclepsios, omul este o mare minune, o făptură demnă de respect şi de adoraţie. …cât de fericit este amestecul naturii omeneşti, faţă de toate celelalte…cerul nu i se pare atât de înalt, căci este măsurat cu înţelepciunea minţii lui ca şi cum ar fi foarte aproape.” Hermes explică cu o empatie remarcabilă superioritatea fiinţei umane faţă de cele care ţin de necesitate. Sacralitatea acestuia constă în conţiinţă. Omul este o fiinţă cu trup şi suflet, în  stare să guverneze viaţa celorlalte vertebrate şi vietăţi ale natoruii doar prin înţelegere şi cunoaştere. Hermes Trismegistos în apropie mai mult pe om de Dumnezeu decât de lumea vieţuitoarelor. Acesta este capabil să fie nemuritor, doar dacă dobândeşte cunoaştere profundă. El este precursorul ideii atât de îndrăgite de Corneliu Coposu: „”În fond nu...

Când a minţit preşedintele Traian Băsescu? În Raportul Tismăneanu sau la B1tv?

–         Vladimir Tismăneanu e preocupat mai mult de exprimarea rezervelor faţă de stilistica exprimării prezidenţiale decât de adevăr – Canicula şi slăbiciunea aerului condiţionat din Librăria Kretzulescu nu i-au făcut aseară pe Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici, Mircea Cărtărescu să transpire excesiv la lansarea cărţii lui Vladimir Tismăneanu “Despre comunism: destinul unei religii politice”, pentru că se simţeau la ei acasă  în teritoriul sec al teoriilor politice şi al sincretismului ideologizant al scrierilor de salon. Au preferat să dea citate din Schmidt, Leszek Kołakowski, Eric Voegelin, îndepărtându-se de comunismul care e în viaţă în România. S-au mulţumit să-l invoce pe Raymond Aron, acel intelectual stângist remodelat,  care a numit comunismul ”opiul intelectualilor”, să vorbească despre utopia marxistă, despre cauzele eşecului său istoric şi mai puţin despre vivacitatea sa din prezent. Au trâmbiţat mult despre “guiţul comunismului, în plenitudinea sa,” despre adevăr şi lipsa de valori. Mai précis, s-au exprimat în limbajele  academice, neuitând să-şi trimită bezele şi să se admire reciproc pentru alonja intelectuală a scrierilor care sunt bune, dar au ceva din forţa de vindecare a apei sfinţite. În zadar intelectualii băsescieni au primit pe masă declaraţia lui Traian Băsescu: „Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere (…) Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi si pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara...

Flavia Coposu Bălescu – Amintiri povestite. Amintiri trăite

La îndemnul primarului din Băseşti, o comună din Maramureş, Flavia Coposu-Bălescu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu, a publicat cartea Amintiri povestite. Amintiri trăite, apărută la editura Dacia. Scrierea memorialistico-moralizantă este o incursiune prin lumea de poveste a unei perioade fericite a vieţii satului românesc. Flavia Bălescu evocă, nu literaturizează,  scorbura în care s-a pitit o lumea tihnită (nu lihnită) a Bobotei, comunei sălăjene, din perioada interbelică, acolo unde Tata-mare (străbunicul dinspre partea mamei) a fost preot. Familia acestuia i-a dat lumii politice pe Vaida Voevod. Dar şi o lecţie de spiritualitate şi demnitate prin Corneliu Coposu. În spaţiul publicistic românesc, graţie autoarei, s-a deschis calea unui nou stil. Acela confesiv militant. Fiecare poveste din carte are  o pildă. Cititorii căutători de rezerve morale, vor avea exemple clare despre rolul educaţiei şi a credinţei în devenirea umană. Într-o lume a batjocurii colective, rememorarea unei lumi apuse e un energizant. În casa familiei Coposu singura înjurătură mai aspră era „Risipească-te Dumnezeu!” Bobota nu este numai locul de naştere al lui Corneliu Coposu, ci şi cel de veci al lui Gheorghe Şincai. La fel ca şi fratele ei, doamna Flavia Bălescu este convinsă că învăţatul ardelean îşi odihneşte oasele sub părul care-i poartă numele. O lume de oameni blânzi şi figuri luminoase compun un cadru de poveste. În cartea autoarei, care nu are de făcut nimănui niciun reproş, bunătatea este îmbrăcată într-un aspic literar. Câtă moderaţie şi înţelegere, câtă stăpânire de sine, câtă îndurare din partea unui om care a suferit nespus… Familiei ei i s-a luat totul. Biblioteca a fost pusă pe foc de trupele de ocupaţie maghiare. Dar nu a abdicat de la principii. Obligată să plece în refugiu după cedarea Ardealului de Nord, la scurt timp a pierdut stâlpul de rezistenţă, tatăl care s-a prăpădit. Acasă, nu mai era nicio casă pentru că întreaga avuţie era a Bisericii greco-catolice....