Frank Zollner – Michelangelo – Complete Works

De Marius Ghilezan Michelangelo a fost un creator aproape perfect. Prin această lucrare, Editura Taschen reuşeşte să cuprindă întreaga sa operă: sculpturi,  picturi şi ansambluri arhitectonice. Frank Zöllner, cel care a sintetizat monumentala sa operă, a mai produs şi albumul Leonoardo. Cartea este în limba engleză. Înainte de a ajunge la frageda vârstă de treizeci de ani, Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a sculptat deja David şi Pieta, două dintre cele mai faimoase sculpturi din întreaga istorie a artei. La fel ca florentinul Leonardo da Vinci, Michelangelo a fost o stea strălucitoare a Renașterii și un geniu de virtuozitate desăvârșită. Realizările sale ca un sculptor, pictor, desenator, arhitect sunt unice, nici un artist înainte sau după el nu a mai  produs o astfel de variată, dar unitară compoziţie, de tehnici şi culori. i. Lucrarea  Complete Works explorează tainele carierei lui Michelangelo, care a fost considerat un semizeu chiar şi de către contemporanii săi.  A fost subiectul a două biografii încă din viaţă. Albumul realizat de editura germană Taschen începe cu un eseu care explică în detaliu de forme şi culori vasta operă a creatorului. Ce este nou e că multe dintre realizările sale sunt explicate în detalii fine, mărite pentru a fi înţelese de publicul larg. Unui iubitor de artă nu-i poate lipsi albumul din...

Despre cărăbuşii ideologici ai dreptei: Ghinea şi Pătrăşconiu

N-aş fi luat în considerare scrierile lui Cristian Pătrăşconiu, ca fiind altceva decât icneli de pricopseală pe culoarul dreptei, dar apariţia în noul cadru timbrat (literar, mon cheir) a aşa zisului „mic burghez” Cristian Ghinea, ce-şi deşartă limbutele păreri în volumul Noua şcoală a dreptei, mă sparie.  Care va să zică băiuţeii, aciuiaţi prin Bucureşti, unul via Ioan T. Morar, altul cu trenul foamei, vorbesc despre principiile sfinte ale dreptei, ei fiind simplii enoriaşi ai oportunismului dâmboviţian. Ce ştiu aceşti cărăbuşi ai literelor altceva decât să urce spinarea elefanţilor, care au ocupat, la un timp istoric, casa goală a dreptei româneşti? În textul  Câteva răutăţi de stânga a gângavului moldav CG nu găseşti vreo idee originală care să-i susţină îmburghezitului de paradă esenţa pură a minţii unui gânditor din viţa nobilă a naeioneştilor, voiculeştilor autohtoni. Un răspândac ce-şi face titluri de glorie din a purta valize academice nu poate fi decât un aspirant. Iar un învăţăcel trebuie să aibă şi niscaiva idei proprii, nu doar portul de icoane te face credincios. El o ştie asta din vremea când cocheta cu stânga. Acum e de dreapta pentru că dilematicii părinţi l-au adoptat. Mâine, cine ştie. Fostul meu prieten Horia Rusu avea o vorbă: „nu poţi fi băutor de coniac într-o lume a consumatorilor de matrafox”. Şi de acolo vine Ghinea, din lumea stearpă a celor care la o cinzeacă zic că sunt moşieri. Când, colo, neam de slugi. N-a scris un rând despre tehnici de creştere a profitului, n-a rezolvat enigma subsidiarităţii… Cristian Pătrăşconiu s-a cocoţat pe umerii unor personalităţi, cu întrebări de gâgă într-un volum apărut recent la Humanitas: Repere intelectuale ale dreptei româneşti Ăsta e blestemul României. Am spus-o demult. Slugile ne propăvăduiesc ideile simple, hrănitoare, burghezo-moşiereşti. Din catehismul lor ideologic, scârţâit pe net, transpare lesne trufia. Şi asta nu-i înalţă, ba dimpotrivă, îi stigmatizează. Preşul nu va...

Neagu Djuvara la 95 de ani. Surâsul ultimului aristocrat

Liberalul pur sânge Neagu Djuvara a ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani. A declarat recent că „preferă să fie celebru după moarte, decât prea celebrat în timpul vieţii” A trecut prin două dictaturi, un război, o aventură africană, o viaţă boemă la Paris. S-a reîntors la Bucureşti de parcă nu ar fi plecat niciodată. Rapid după Revoluţia din 1989. După o acoladă de timp, de peste  45 de ani, şi-a reluat cu o tenacitate juvenilă rolul de gardian al libertăţii. Nu a cunoscut niciodată complexul lui „a nu avea” sau a fi disperat. La înmormântarea prietenului său Cicreone Poghirc de la Paris nu a spus nimănui că înainte de a intra în biserică i s-a furat portofelul. Luându-şi doctoratul în capitala franceză cu Raymond Aron a început să scrie târziu. Doar la patruzeci de ani i-a apărut prima carte. Nu a fost niciodată un om grăbit. Celebră este prin viaţa editorială a Bucureştiului sfioşenia apariţiei sale la o editură celebră cu un manuscris  care să apară postum. La insistenţele staff-ului tehnic, l-a publicat în timpul vieţii. De atunci au mai apărut cinci cărţi. Neamurile Grădiştenilor sunt de viţă lungă. Să ne trăieşti,...

Adio, Costi Stan!

L-am cunoscut recent pe Costi Stan, în urma unei altercaţii cu Doru Braia. Oameni maturi. Săreau unul la celălalt ca nişte cocoşi. „Nu sunteţi zdraveni la cap!” Le-am zis atunci. O seară întreagă am asistat la ciorovăiala celor doi. Personalităţi puternice. Mi-am dat seama. Nu ceda nicicunul. L-am sunat pe Doru Braia să-i spun că nu mai are cum să se revanşeze faţă de Costi Stan pe care l-a făcut scriitor de duzină. Oamenii trec, în urma lor rămân amintiri. Am primit Gde Bucharest fără autograf. De la Costi Stan am învăţat că volumele tot la anticariat ajung cu sau fără semnătură. E păcat să se rupă o pagină, zicea el....

De ce România nu-şi asumă mişcarea DADA?

Avangarda îşi are originea în Dadaismul inventat de Tristan Tzara, un poet evreu din Moineşti, plecat în 1915 în Elveţia. La Zurich, nu dintr-un plictis al istoriei, ci din spirit de frondă faţă de dezastrul războiului, tânărul adună camarazi în Club Voltaire. O excelentă galerie virtuală a personalităţilor româneşti făcută de străini. El scrie manifestul mişcării. Înainte de a pleca din ţară, publică la „Simbolul”. Numele lui de botez era Samuel Rosenstock. Club Voltaire, fondat de Hugo Ball, Marcel Iancu şi Tristan Tzara, a fost recent ţinta unui scandal politic. Pe 30 septembrie 2008, locuitorii oraşului Zurich au trebuit să decidă prin vot soarta clubului Cabarte Voltaire, locul de naştere al Dadaismului. Agenţiei Leo Burnett i-a revenit sarcina să realizeze o campanie pentru determinarea locuitorilor să voteze pro Dadaism şi pro Cabaret Voltaire. Toată această luptă se ducea împotriva Partidului Conservator, care a avut ideea de a organiza un astfel de referendum.  Catalizatorul luării deciziei de a organiza un referendum a fost castingul neobişnuit pe care Maggie Tappert (cunoscută ca fiind un “sex therapist”) a vrut să-l organizeze la Cabaret Voltaire. Maggie Tappert vroia să găsească, prin intermediul acestui casting, câţiva “sex servant” pentru clienţii săi.  De aici a pornit un întreg scandal, care s-a finalizat prin organizarea acestui referendum. Partidul conservator vroia să se oprească finanţarea, de aproximativ 300.000 euro/an, a cabaretului Voltaire. În final, peste 65% dintre alegători au spus “da” în favoarea mişcării Dada şi a continuării finanţării locului de naştere a acesteia. Românii se jenează să-şi asume una dintre cele mai radicale mişcări artistice din lume. Fără intuiţia şi fermitatea evreului de origine română, această mişcare n-ar fi existat. Guvernul cheltuie anual milioane de euro pe tot felul de festivaluri fără ecou internaţional. A aduce Dadaismul acasă e nu numai un mic gest recuperatoriu, dar şi o acţiune de PR de mare clasă. dar cine...